Continuă luptele corp la corp în Gaza, cu teroriștii organizației teroriste Hamas. IDF a dat publicității imagini video cu Operațiunile Brigăzii Nahal în nordul Fâșiei Gaza, dar și un video în care jihadiștii islamici sunt filmați în timp ce plantează bombe acționate de la distanță, în încercarea de a bloca avansul trupelor israeliene.
În ultimele săptămâni, soldații Brigăzii Nahal din cadrul Diviziei 162 au operat în nordul Fâșiei Gaza. Forțele au întâlnit și ucis numeroși teroriști, au distrus infrastructura teroristă a Hamas și au localizat cantități mari de arme, transmite Tzahal-ul.
În timpul operațiunilor, Batalionul 931 al Brigăzii Nahal a întâlnit teroriști care se poziționaseră în interiorul unei reședințe civile. Teroriștii se aflau la etajul al treilea al clădirii și au lansat grenade asupra trupelor. După ce au ajuns la clădire, soldații s-au întâlnit cu teroriștii și i-au ucis cu focuri precise.
În timpul scanărilor efectuate ulterior în zonă, a fost localizată o cameră de luat vederi pe corpul unuia dintre teroriști. Pe cameră au fost găsite imagini cu teroriștii Hamas care plantau dispozitive explozive și instalau capcane cu scopul de a ataca trupele IDF.
Mai multe camioane care transportau ajutoare umanitare au intrat vineri în Fâșia Gaza prin punctul de trecere a frontierei de la Kerem Shalom, sub autoritatea israeliană, transmite AP.
Cu toate astea, agențiile ONU spun că doar 10% din necesarul de hrană din Gaza intră în enclavă și că peste o jumătate de milion de oameni sunt în pericolul de a muri de foame.
Într-o conferință de presă de vineri, colonelul Moshe Tetro, care conduce Administrația de Coordonare și Legătură a COGAT din Israel, a declarat că „în ceea ce privește hrana, rezervele din Fâșia Gaza sunt suficiente pe termen scurt”.
Săptămâna aceasta, Israelul a început să permită intrarea ajutorului în Gaza prin punctul de trecere Kerem Shalom, ceea ce a mărit numărul de camioane care intră de la aproximativ 100 pe zi la aproximativ 190 miercuri, potrivit ONU.
Sursa/ IDF
CITIȚI ȘI: