Șeful Protecției Consumatorilor, Horia Constantinescu, a reacționat în legătură cu „prietenia de 31 de ani” care îl leagă de patronul de la Ferma Dacilor, unde un incendiu violent a izbucnit în a doua zi de Crăciun și a dus la moartea a cel puțin șapte oameni.
„Aș fi vrut să scriu un mesaj lung legat de nenorocirea de la Mizil. Nu pot spune decât: Dumnezeu să îi ierte pe cei care au pierit în incendiu! De la ce am mâncat eu acolo și promovarea produselor românești până la incendiu numai în mintea unora pot fi făcute legături. Nu știu câți dintre dumneavoastră atunci când mâncați într-un local cereți toate autorizațiile.
Reintegrarea în societate trebuie de asemenea eliminată și trecut negru pe alb faptul că odată ce ai furat cireșe în copilărie nimic și nimeni nu te va putea vreodată ierta. Nu există condamnare mai mare ca aceea de a îți îngropa propriul copil. Îmi este greu să cred că cineva ar fi putut accepta aceste riscuri expunându-și propria familie”, a scris, miercuri, pe Facebook, Horia Constantinescu.
Ar trebui probabil construit un lagăr unde să fie trimiși toți cei care la un moment dat au făcut tâmpenii mai mari sau mai mici! Cornel Dinicu își va îngropa unul dintre copii! Este cea mai mare condamnare și pedeapsă! Dumnezeu să îl odihnească și să dea putere părinților! Tot Dumnezeu în mărinimia lui să ierte și să-i protejeze pe toți cei care au pierit in incendiu! Eu voi continua să vin la birou la aceleași ore și să-mi fac treaba exact așa cum trebuie! Nu am să îmi reproșez nimic și doar mă cutremură gândul legat de nenorocirea de la Mizil!”, a mai scris șeful ANPC.
În urmă cu două luni, șeful ANPC, Horia Constantinescu, lăuda complexul Ferma Dacilor, care marți a fost distrus de un incendiu care a dus la moartea a șapte persoane, printre care doi copii. (Mai multe detalii puteți citi aici…)
Într-o postare pe Facebook, în 21 octombrie, Constantinescu lăuda pensiunea din Tohani și vorbea despre prietenia sa de peste 30 de ani cu Cornel Dinicu, patronul complexului.
„Ferma Dacilor, idee românească, produse românești, peisaje unice și oameni minunați. Pentru idiocrați și hateri: acolo unde efortul, calitatea, ambiția și rezultatele merită promovate, o voi face, indiferent de discuțiile de doi lei, lansate în spațiul public. Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani. Cunosc acest proiect, încă din 2007, de când era o simplă idee. Dacă fiecare dintre noi s-ar gândi la produsele românești, măcar jumătate din cat o fac producătorii, acestea ar avea o șansă mult mai mare, în fața celor străine.Vă pot spune, cu mâna pe inimă, că jumări, ca aici, nu găsiți nicăieri, în lume. Brânzeturile sunt producție proprie, ca de altfel 99 la sută dintre produse. Această reclamă este în schimbul prieteniei, recunoașterii meritelor și faptului că prietenul meu pune România în farfurie. P.S. am adăugat dulceaţa de… ROȘII!”, scria Constantinescu pe contul lui personal de Facebook.
CITEȘTE ȘI:
INCENDIU puternic la pensiunea „Ferma Dacilor”, din Tohani, Prahova. Un copil și un adult au decedat