Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi seara, că „sunt mult prea multe inechități” în legătură cu modul în care s-au calculat pensiile.
Premierul asigură că nu va amâna majorarea pensiilor.
„De la 1 ianuarie, pensiile vor fi majorate cu 13,8%. Am făcut o economie. Din ea, adică aproximativ 400 de milioane de lei, astăzi, în ședința de Guvern, am făcut măririle și la Casa Națională de Pensii, și la toată structura din Ministerul Muncii. Am mers și la DSP-uri (Direcțiile de Sănătate Publică), am mers și la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură)”, a declarat Marcel Ciolacu.
În România sunt prea multe nedreptăți în legătură cu modul în care s-au calculat pensiile, consideră premierul.
„Tot timpul vorbim de pensionari. Parcă ar fi, săracii oameni, o povară a statului. De parcă nu ei au construit România. Oamenii trăiau cu 1500 de lei. Tot timpul, când vorbim despre bugetul României, suntem întrebați de unde se măresc pensiile. Până și Comisia ne-a spus că sunt prea mici pensiile. De aceea, avem mărirea din ianuarie, iar de la 1 septembrie vom avea recalcularea pensiilor. Pensiile mici vor crește, iar cele mari vor stagna. Oamenii au ieșit la pensie pe diferite legislații. Sunt mult prea multe inechități și încercăm să le închidem”, a mai spus Ciolacu, în cadrul emisiunii „Punctul culminant”.
„Nu pot să modific nimic din trecut. Prezentul este o consecință a trecutului. Noi putem să construim viitorul. În acest moment, pensiile mici vor fi recalculate. Prin legislație, unele pensii nu se mai măresc. La indexare nu ia toată lumea. Oamenii iau pentru contribuție, iar din partea specială se scade partea care s-a mărit prin contribuție. Nu se măresc cu niciun leu. Este corect așa. Nu pot să compar o pensie cu 40.000 de lei cu una de 1.500 de lei. Fiecare dintre noi trebuie să ne uităm în oglindă și să vedem unde este România, care este pensia medie din România și ce pensie este în fluturaș”, a încheiat Marcel Ciolacu.