Marcel Ciolacu a transmis un mesaj, pe final de an, la emisiunea lui Victor Ciutacu, de la România TV, în care a vorbit despre relația stat-cetățean. Cât ne mai facem singuri rău?!, s-a întrebat retoric șeful Guvernului.
Ciolacu crede că s-a format o prăpastie prea mare între politic, administrație și poporul român. Trebuie să reclădim acest parteneriat, a îndemnat Ciolacu.
Trebuie să fim mai buni și trebuie să reclădim acest parteneriat între oamenii politici, între guvern, între administrație și și oameni. S-a creat o prăpastie mult prea mare. Am fost mult prea des în pragul unui unei crize sociale în România, după pandemie, lucru care se vede și acum.
Din funcția pe care o deține, Ciolacu va lua deciziile corecte pentru români, afirmă acesta, indiferent de costurile politice.
Eu voi lua deciziile corecte pentru România și pentru români. În ceea ce privește costurile politice, românii vor decide și întotdeauna au dreptate, la vot. Îmi voi asuma și reforma în sistemul bugetar, indiferent că este campania electorală, cum am făcut și cu Schengen, a mai spus premierul.
Șeful Executivului nu i-a uitat pe predecesorii săi, care „nu au lăsat nimic în urma lor”.
Când te uiți și vezi unii care sunt neputincioși, n-au făcut nimic, n-au lăsat nimic în urma lor… Când, în sfârșit, reușim să facem doi pași înainte, noi, românii, din interese politice mici, mărunte, cât vrem să ne facem singuri rău?, a încheiat Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: