ANALIZĂ | Israel – Hamas, „RĂZBOIUL PROFILACTIC”: „O patrie evreiască alături de un stat palestinian radicalizat este un scenariu imposibil”

ANALIZĂ | Israel – Hamas, „RĂZBOIUL PROFILACTIC”: „O patrie evreiască alături de un stat palestinian radicalizat este un scenariu imposibil”
Publicat: 29/12/2023, 11:22
Actualizat: 29/12/2023, 11:22

Liderii Israelului nu pot „vedea” un viitor viabil pentru o patrie evreiască cu un stat palestinian așezat alături de ea, decât în momentul în care palestinienii își vor schimba radical mentalitatea, iar radicalizarea va dispărea.

Jurnalistul Jamie Dettmer consideră că politicienii de top ai Israelului simt posibile alegeri pe termen scurt, motiv pentru care ar fi început să complice războiul Israelului împotriva grupării islamiste Hamas. Totuși, în astfel de condiții, relațiile cu principalul aliat occidental al țării, Statele Unite, devin mult mai dificile.

Niciunul dintre concurenții-cheie în această cursă nu vorbește, ceea ce este foarte important în context – despre un război scurt și nici nu acceptă apelurile din partea SUA și ale țărilor europene pentru un efort serios de a reînvia discuțiile asupra unei soluții cu două state pentru a rezolva conflictul.

„Nu ar îndrăzni nici dacă ar vrea. Nu există apetit în Israel pentru o renaștere a discuțiilor despre soluția cu două state, deoarece nimeni nu își poate imagina cum ar putea fi adusă pacea în urma atacurilor brutale ale Hamas asupra sudului Israelului, din 7 octombrie, care au provocat 1.200 de morți într-o rafală terifiantă de violență.

Și această poziție colectivă este din ce în ce mai în dezacord cu administrația SUA, care a cerut, public, trecerea de la un război de mare intensitate din Gaza la un război chirurgical, pentru a reduce victimele civile.

De fapt, în ciuda presiunii internaționale tot mai mari pentru încetarea operațiunilor militare israeliene, pe fondul unui număr tot mai mare de victime civile, Benjamin Netanyahu și alți lideri de vârf ai Israelului promit că lupta va continua. Și nu oferă nicio reducere a intensității luptelor până când treaba nu este terminată și gruparea Hamas este suficient de zdrobită, astfel încât să nu mai fie capabilă de lovituri, cel puțin în anii următori, așa cum a făcut-o”, notează Jamie Dettmer  pentru Politico.

„Trebuie sa continuăm până la final”

Premierul israelian Netanyahu s-a adresat Knessetului – Parlamentul unicameral al statului Israel – și a fost intransigent, spunând parlamentarilor că „trebuie sa continuăm până la final”.  Benjamin Netanyahu a venit în fața parlamentarilor israelieni direct din Gaza, citându-i pe comandanții care i-au transmis: „Timp, avem nevoie de timp”.

Premierul a scris, ulterior, că gruparea Hamas poate fi demolată doar dacă toate capacitățile sale militare sunt demontate și stăpânirea sa politică asupra Gaza încheiată. Liderii Hamas au promis că vor repeta masacrul din 7 octombrie „din nou și din nou”, a precizat Netanyahu, punctând că „distrugerea lor (n.red. – a islamiștilor Hamas) este singurul răspuns proporțional pentru a preveni repetarea unor atrocități atât de îngrozitoare, iar orice mai puțin garantează mai mult război și mai multă vărsare de sânge”.

Unii oficiali americani și europeni au sugerat că Netanyahu are un interes personal să ducă un război lung, sperând să ajute la ștergerea pașilor greșiți care nu au reușit să împiedice atacurile din 7 octombrie. Pe scurt, are nevoie de timp pentru a-și restabili imaginea publică de domnul Securitate. De asemenea, ei au remarcat că el a limitat spațiul de manevră datorită partidelor religioase și de extremă dreapta din coaliția sa.

Dar, deși poate fi așa, a vedea campania militară ca fiind motivată în primul rând de nevoile politice ale lui Netanyahu înseamnă a interpreta greșit psihicul israelian în urma zilei de 7 octombrie.

Perspectivele Israelului și ale Washingtonului sunt în contrast puternic una cu cealaltă – administrația președintelui american Joe Biden este concentrată pe o strategie politică, în timp ce ochii israelieni sunt ațintiți ferm pe o strategie de război, excluzând orice altceva.

Și niciun lider activ al partidului nu schițează un plan serios pentru guvernarea postbelică a Fâșiei Gaza. Ei nu văd cum Autoritatea Palestiniană poate fi suficient de revitalizată pentru a primi responsabilitatea de a conduce Gaza.

Ministrul apărării, Yoav Gallant, unul dintre potențialii înlocuitori ai lui Netanyahu, le-a transmis parlamentarilor israelieni: «Acesta este un război lung și dur. Are costuri, costuri grele, dar justificarea sa este cea mai mare care poate fi». Și a promis că Israelul va pedepsi Hamas pentru atacurile sale brutale «fie că va dura luni sau ani»”, mai notează jurnalistul.

Israelul nu își poate permite o agravare a amenințărilor de-a lungul granițelor sale

Discutând cu Comisia pentru Apărare și Afaceri Externe a Knessetului, Gallant a subliniat că Israelul nu își poate permite o agravare a amenințărilor de-a lungul granițelor sale, la nord sau la sud.

Fără a îndeplini obiectivele războiului, ne vom afla într-o situație în care problema nu vor fi cei care locuiesc lângă Gaza sau locuiesc în nord; problema va fi că oamenii nu vor dori să trăiască într-un loc în care nu știm cum să-i protejăm”, a declarant Gallant.

În același timp, acesta a avertizat că Israelul este „într-un război pe mai multe fronturi și că este este atacat din 7 părți – Gaza, Liban, Siria, Iudeea și Samaria (Cisiordania), Irak, Yemen și Iran. Am răspuns deja și am acționat pe șase dintre aceste fronturi. „Toți cei care acționează împotriva noastră sunt o țintă potențială. Nimeni nu are imunitate”, a mai spus Gallant. (alte detalii AICI)

„Netanyahu este un prieten bun, dar cred că trebuie să se schimbe”

Din punctul de vedere al Washingtonului, mai notează jurnalistul Politico, fără perspectiva unor discuții serioase despre o soluție cu două state, Autoritatea Palestiniană nu va fi niciodată convinsă să preia guvernarea Gaza, iar țările arabe din Golf nu vor scoate miliardele necesare pentru a reconstrui enclave palestiniană.

Războiul, în ultimă instanță, nu va face decât să-i radicalizeze și mai mult palestinienii.

Netanyahu este «un prieten bun, dar cred că trebuie să se schimbe», a spus Joe Biden la o strângere de fonduri de campanie din luna aceasta. „Nu poți spune că nu există niciun stat palestinian în viitor”, a adăugat acesta.

Cu toate acestea, liderii Israelului nu pot vedea un viitor pentru o patrie evreiască cu un stat palestinian așezat alături de ea – nu până când palestinienii nu se vor schimba și deradicaliza.

Pentru ei (n.red. – pentru israelieni), acesta este un război profilactic – unul care va proteja Israelul de pogromurile repetate, dar nu va oferi nici un tratament”, încheie jurnalistul Jamie Dettmer.


Citește și:

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”

LIVE TEXT | Război în Israel: Armata israeliană lansează ”asediul total” asupra Fâșiei Gaza / Iranul a negat implicarea în atacurile asupra Israelului

EXCLUSIV | Rapoartele SRI arată că fanaticii Hamas se radicalizează până și la București! Adept al grupării, expulzat. Detalii din dosarul secret

LIVE TEXT | Război în Israel: Peste 3.000 de răniți, sirenele sună încontinuu. Ripostă agresivă împotriva Hamas

Un nou guvern de criză ar putea fi format în Israel, după atacurile devastatoare care au ucis sute de oameni 

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows