Financial Times: Bursele globale par să aibă cele mai bune rezultate de după 2019, dar unii investitori sunt precauți privind perspectivele economice

Financial Times: Bursele globale par să aibă cele mai bune rezultate de după 2019, dar unii investitori sunt precauți privind perspectivele economice
Publicat: 29/12/2023, 16:03

Bursele globale sunt pe cale să înregistreze unul dintre cei mai buni ani din 2019 până acum, în contextul în care investitorii mizează pe faptul că principalele bănci centrale au încheiat perioada majorărilor dobânzilor de referință și le vor reduce rapid la începutul anului 2024, dar unii investitori sunt precauți privind evoluțiile economice, notează cotidianul Financial Times.

Indicele bursei Stoxx Europe 600 a avut o creștere de 0,3% vineri, în ultima zi de lucru din 2023, atingând cel mai înalt nivel din ultimii doi ani. În Statele Unite, situația burselor este constantă, iar S&P 500, principala entitate de la Wall Street, este foarte aproape de nivelul maxim.

Indicele MSCI World, un punct de referință pentru situația activelor mondiale, a crescut cu 16% de la sfârșitul lunii octombrie, înregistrând cea mai bună performanță după evoluția de 25% din 2019.

”Recentele câștiguri de pe burse au fost favorizate de un declin peste așteptări al inflației în principalele economii, ceea ce alimentează consensul că vor scădea costurile de creditare în 2024”, observă cotidianul Financial Times.

Rezerva Federală (Fed), instituția bancară centrală din SUA, a semnalat deja la jumătatea lunii decembrie că vor fi reduceri ale dobânzii de referință în 2024.

”Imediat ce Fed a semnalat modificarea direcției, investitorii au intrat într-o stare pozitivă. A fost un rezultat major, unul neașteptat”, afirmă Tim Murray, expert privind strategiile financiare la grupul T Rowe Price.

Inflația este în scădere, dar unii experți sunt rezervați asupra evoluțiilor economice

Inflația a scăzut mai rapid decât se anticipa pe ambele maluri ale Atlanticului. În noiembrie, indicele privind consumul a fost în SUA de 3,1% pe an, în scădere de la 3,2% în octombrie, iar inflația în Marea Britanie a scăzut brusc la 3,9%. În zona euro, rata inflației a scăzut la 2,4%, cel mai lent ritm anual de creștere de după iulie 2021.

Investitorii se așteaptă ca Fed și Banca Centrală Europeană (BCE) să reducă de șase ori dobânzile de referință până la sfârșitul anului 2024, o inversare a sentimentului de îngrijorare asociat menținerii costurilor mari de împrumut, care în octombrie generase vânzări masive de obligațiuni.

Cu toate acestea, unii investitori cred că piețele bursiere sunt prea optimiste asupra perspectivelor reducerii inflației fără o intrare în recesiune a economiei Statelor Unite.

”Eu aș anticipa că o anumită doză optimism lipsit de fundament asociat reducerii dobânzilor va începe să se atenueze în noul an”, apreciază Greg Peters, director privind investițiile în cadrul grupului de consultanță PGIM Fixed Income.

Citește și:

Cristian Pistol (CNAIR): Mâine la ora 12.00 se deschid circulației aproximativ 9 km din A0 Sud, între DN5 și DN6

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar