Motivul pentru care Morgan Freeman urăște filmul „Închisoarea îngerilor”: „Să nu mai vorbim despre asta”

Motivul pentru care Morgan Freeman urăște filmul „Închisoarea îngerilor”: „Să nu mai vorbim despre asta”
Sursa foto: Profimedia Images
Publicat: 31/12/2023, 09:54
Actualizat: 31/12/2023, 10:19

Morgan Freeman a jucat într-unul dintre cele mai apreciate filme realizate vreodată – „Închisoarea îngerilor” -, dar asta nu îl împiedică să urască să vorbească despre peliculă. „Să nu mai vorbim despre asta”, spune actorul.

O parte din reticența lui Freeman de a discuta despre „The Shawshank Redemption” („Închisoarea îngerilor” – trad.) provine din experiențele sale de pe platou, care au inclus chiar și refuzul de a filma finalul producției cinematografice, conform Far Out Magazine.

Într-o declarație pentru publicația Vanity Fair, câștigătorul premiului Oscar a confirmat că regizorul a fost sursa frustrărilor sale: „De cele mai multe ori, tensiunea a fost între distribuție și regizor”, a recunoscut el. „Îmi amintesc că am avut un moment groaznic cu regizorul”.

Divergențele dintre Morgan Freeman și regizorul Frank Darabont l-au făcut pe marele actor să nu mai vrea să vorbească despre acest film, el făcând aluzie la „momentele extreme de tensiune pe platou”, pe care le-a atribuit unor „chestii de personalitate între grupuri diferite”.

„Să nu mai vorbim despre asta”, a conchis Freeman.

morgan freeman, cercei, actor, filme
Sursa foto: Profimedia Images

„Închisoarea îngerilor”, unul dintre cele mai bune filme din istorie

Închisoarea îngerilor (titlul original „The Shawshank Redemption”) este un film american din anul 1994, scris și regizat de Frank Darabont. Filmul este o ecranizare după nuvela lui Stephen King, Rita Hayworth and Shawshank Redemption, publicată inițial în colecția „Anotimpuri diferite” din 1982.

Actorii principali sunt Tim Robbins în rolul lui Andy Dufresne și Morgan Freeman ca Ellis Boyd „Red” Redding.

Pe IMDB, filmul are cotația de 9.2/10, iar în Top 250, este numărul 1.

„Închisoarea îngerilor” este povestea vieții lui Andy Dufresne aflat în închisoare după ce este condamnat pe nedrept pentru uciderea soției sale și a amantului acesteia.

Filmul a avut 43 de nominalizări şi 21 de premii câştigate.

Pentru realizarea sa, s-au investit în jur de 25 de milioane de dolari.

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
S-a dat ordin în UE și toată România. Este obligatoriu din 3 iulie. Nu se...
Acești șoferi sunt cel mai expuși la amenzi. Cad ușor victimele polițiștilor
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Avion deviat pe aeroportul Kennedy. Motivul este revoltător
×