GESTUL făcut de un șofer băut din Neamț, după ce a lovit două maşini în Bihor, i-a uimit până și pe polițiști

GESTUL făcut de un șofer băut din Neamț, după ce a lovit două maşini în Bihor, i-a uimit până și pe polițiști
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 31/12/2023, 22:00
Actualizat: 31/12/2023, 22:03

Un șofer din Neamț, în vârstă de 25 de ani, a rămas fără permis auto, pe 28 decembrie, după ce a condus băut și a produs un accident pe un drum din Bihor. În aceeași seară, el a furat permisele șoferilor loviți, chiar din sediul Poliţiei, iar noaptea a spart geamul instituţiei, încercând să-şi recupereze propriul document. Accidentul a avut loc, joi seara, puțin după ora 18:15.

Atunci, aflat la volanul unei maşini cu remorcă, bărbatul a intrat într-o intersecţie din comuna bihoreană Sântandrei, fără să se asigure, şi a acroşat un autoturism al cărui şofer circula regulamentar pe drumul cu prioritate. În urma impactului, remorca a fost proiectată într-un alt autoturism, al cărui şofer staționa în parcarea unei societăți comerciale.

Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, însă – în urma testării cu aparatul etilotest – s-a stabilit că șoferul vinovat avea o concentrație alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, conducătorul auto a fost dus la spital, unde i s-au prelevat probe de sânge, iar apoi la sediul postului de Poliţie din Sântandrei, pentru audieri.

Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Bihor, Alin Laza, în timp ce colegii săi întocmeau documentele legate de evenimentul rutier, bărbatul a furat permisele proprietarilor celorlalte două maşini şi a plecat.

S-a întors, însă, noaptea, în jurul orei 03:00, şi a spart un geam al Postului de Poliție, încercând să intre în clădire ca să-și recupereze şi propriul document.

Nu a reuşit, însă, aşa că a pornit la drum, spre casă, oprindu-se într-o parcare din capătul judeţului Bihor, în zona comunei Bratca, unde s-a culcat.

Acolo l-a găsit, vineri dimineaţa, 29 decembrie 2023, un echipaj de poliţie, bărbatul fiind tot băut.

„Prezenta o concentrație alcoolică de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a precizat ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, citată de Adevărul.

Tânărul a fost reţinut, iar pe lângă dosarul penal în care e anchetat pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, el a fost pus sub acuzare și pentru sustragere de înscrisuri oficiale şi tentativă de sustragere de înscrisuri oficiale.

Vineri dimineaţa, 29 decembrie 2023, bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar apoi şi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

„Instanţa a admis propunerea și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile“, a mai declarat Alin Laza.

Șoferul poate contesta măsura la Tribunalul Bihor. Cercetările sunt continuate de Secția 5 de Poliție Rurală Oradea, sub supravegherea unui procuror.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată