Se întâmplă în România! Un judecător a fost amenințat de un deținut chiar în timpul procesului

Se întâmplă în România! Un judecător a fost amenințat de un deținut chiar în timpul procesului
(FOTO - ilustrativ: Pixabay.com)
Publicat: 01/01/2024, 17:49

Se întâmplă în România! Un judecător a fost amenințat de un deținut chiar în timpul procesului! Un magistrat din cadrul Judecătoriei Novaci, din județul Gorj, a fost amenințat în sala de procese de către un deținut pe care îl audia în sistem de videoconferinţă.

Inculpatul, Constantin Cristinel Florescu, a fost trimis în judecată, în luna februarie a anului trecut, pentru ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței.

”În data de 09.09.2021, fiind audiat în sistem video conferinţă, în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Novaci, deţinutul Constantin Cristinel Florescu, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova, l-a ameninţat pe judecătorul Vlad Adrian G., afirmând că nu se va lăsa până nu-l va distruge atunci când va ieşi din închisoare, chiar dacă va fi ultimul lucru pe care-l va face“, se arată în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată.

Judecătorul amenințat a depus plângere penală pentru că a fost ”ameninţat în mod nemijlocit pe el şi membrii familiei sale, afirmând că îi va distruge chiar dacă va mai face 20 de ani de închisoare, ameninţări ce i-au provocat o profundă stare de temere atât pentru siguranţa sa, cât şi a membrilor familiei sale“.

În urma plîngerii penale înaintate de către judecător, Constantin Cristinel Florescu a fost condamnat la o pedeapsă de șapte luni de închisoare pentru ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței, scrie Adevărul.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Apetitul Braziliei pentru carnea de rechin pune în pericol speciile