Ministerul Energiei anunță reluarea procedurii pentru proiectul hidrocentralei de la Tarnița – Lăpuștești, după anularea celei lansate în octombrie

Ministerul Energiei anunță reluarea procedurii pentru proiectul hidrocentralei de la Tarnița – Lăpuștești, după anularea celei lansate în octombrie
Publicat: 05/01/2024, 18:22

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a declarat, vineri, încrezător procedura de achiziție a lucrărilor (proiectare şi execuție la cheie) aferente obiectivului de investiții Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești, din Cluj, va fi reluată săptămâna viitoare, după ce cea lansată în Sistemul informatic colaborativ pentru achizițiilor publice (SICAP) în octombrie a fost anulată la sfârșitul anului trecut.Pentru proiect-mamut de până la 1.000 MW, care datează încă dinainte de 1989, au fost derulate proceduri anii trecuți pentru a atrage investitori, dar acestea a fost sistate de stat, înainte să fie din nou adus în discuție de Sebastian Burduja, la preluarea mandatului de la conducerea Ministerului Enegiei.

Societatea de Admnistrare a Participațiilor în Energie (SAPE) S.A. ar urma să reia procedura de achiziție a Serviciilor de elaborare a Studiului de Fezabilitate şi Documentație tehnico-economică aferente obiectivului de investiții Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești, după ce cea din octombrie a eșuat.

SAPE și Hidroelectrica sunt cele două societăți la care statul român este acționar unic, respectiv majoritar, care au fost desemnate pentru realizarea obiectivului din Memorandumul „Adoptarea unor masuri pentru realizarea obiectivului de investiții Centrala hidroelectrică de acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești”, asumat în ședința Guvernului din 27 iulie 2023.

Lansarea proiectului hidrocentralei de la Tarniţa – Lăpuşteşti, din județul Cluj, în SICAP, venise după ce ministerul a derulat o etapă în care a cerut și primit cereri neangajante cu privire la acest proiect-mamut, atât din partea companiilor locale, cât și active la nivel mondial.

Conform documentelor oficiale, în contextul actualelor provocări din energie și în perspectiva dezvoltării producției „este obligatorie realizarea unei capacități de stocare cu puterea de pana la 1.000 MW în CHEAP Tarnița-Lăpuștești care să poată interveni în echilibrarea sistemului pe durate cuprinse între 4-6 ore”.

„Evoluţia tehnica a sectorului energetic în România ar putea fi pusă în dificultate pe termen mediu și lung datorită faptului că piaţa de energie electrică este deficitara din punct de vedere al infrastructurii, neavand capacități de stocare a energiei electrice, asa cum are piața gazelor naturale. Conform obiectivelor fundamentale ale Strategiei Energetice, dezvoltarea sectorului energetic este direct proporțională cu realizarea unor proiecte de investiţii strategice de interes naţional”, se arata în raportul publicat de SAPE.

De ce s-a anulat procedura

Ministerul Energiei a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că, la solicitarea potențialilor ofertanți, în vederea pregătirii documentației conform legislației în vigoare, termenul a fost prelungit cu o perioadă de 23 de zile până la data de 27.12.2023, ora 15:00. La acestă procedură s-au înscris 15 ofertanți, inclusiv unele dintre cele mai mari companii de profil din lume.

Pe 27 decembrie, portalul de achiziții publice a afișat mesajul. „Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor nici unul din ofertanții înscriși nu a criptat oferta financiară/sau nu a răspuns la toți factorii de evaluare electronici, după caz”. Astfel, procedura a fost anulată. A contat și perioada de depunere, luna decembrie fiind un interval cu o capacitate limitată de implicare a companiilor.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a transmis că susține în continuare proiectul cu o capacitate de producție cu acumulare prin pompaj cu o putere instalată de până la 1.000 MWh. Potrivit oficialilor, costul studiului de fezabilitate este estimat la valoarea de 3 milioane și jumătate de euro, studiul având o durată de maximum 12 luni.

„Orice proiect major întâmpină și provocări. Am constatat un interes semnificativ din partea marilor companii de profil, însă – din păcate – acesta nu s-a materializat prin oferte conforme, la acest moment. Au fost primite, totodată, peste 70 de solicitări de clarificări, care au vizat atât posibila prelungire a termenului de depunere, cât și clauzele contractuale. O parte au fost deja acceptate”, a declarat Sebastian Burduja.

„Am dispus reluarea de urgență a procedurii de achiziție a documentației tehnico-economice, luând în calcul toate clarificările primite în prima etapă. Suntem încrezători ca reluarea procedurii se va face la începutul săptămânii viitoare, cu o documentație de atribuire îmbunătățită, care va ține cont de solicitările mediului privat. Asta va crește șansele derulării cu succes a procedurii, care va avea un termen inițial de 30 de zile. Proiectul Tarnița-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte și va merge înainte, în cel mai rapid ritm posibil. Este cea mai importantă investiție pentru echilibrarea sistemului energetic național, iar oportunitatea realizării lui este confirmată de experți reputabili din sectorul energetic. Încurajăm toți posibilii competitori să se implice în procedura de ofertare și să depună oferte complete și conforme, în termenele prevăzute de lege”, a transmis ministrul Energiei.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...