Cunoscutul actor neo-zeelandez Russell Crowe a povestit recent că ar fi descendent al ultimului bărbat executat prin decapitare în Anglia.
El a spus că și-a reconstituit arborele genealogic și că cercetările despre strămoșii săi arată că este rudă cu al 11-lea lord Lovat, care a murit decapitat în Turnul Londrei în 1747.
Într-o postare pe X, actorul născut în Noua Zeelandă a spus că cercetările asupra strămoșilor lui au arătat că este rudă cu Simon Fraser, al 11-lea lord Lovat, care a fost executat la 80 de ani, în 1747, în Turnul Londrei, pentru înaltă trădare.
Execuția a fost considerată atât de semnificativă de către regele George al II-lea, încât monarhul a amenajat spații suplimentare pentru spectatorii care doreau să asiste la eveniment. Se spune, însă, că una dintre aceste platforme s-a prăbușit cu câteva clipe înainte de execuție, ducând la moartea a nouă persoane. Legenda spune că acest lucru l-a făcut pe Fraser să îzbucnească în râs, potrivit The Guardian.
„Muncesc pentru a-mi găsi strămoșii italieni de ceva vreme. Poveștile folclorice de familie și greșelile de scriere m-au trimis, însă, pe o serie de căi greșite. Se pare că stră-străbunicul meu, din partea mamei, care a migrat în Noua Zeelandă în 1864, a fost Luigi Ghezzi. Născut în 1829 în Ascoli Piceno, Marche, fiul lui Augestine și Annunziata. Luigi lucrase în Argentina, a luat o barcă spre India, a naufragiat și a ajuns în Cape Town. Pe când se afla acolo, el a cunoscut-o și s-a căsătorit cu Mary Ann Curtain și au migrat în Noua Zeelandă. Fascinant.
De asemenea, altceva care a ieșit la lumină recent, prin prisma bunicii din partea tatălui, prin John (Jock) Fraser (a sosit în Noua Zeelandă în 1841) suntem descendenți direcți ai lui Simon Fraser, al 11-lea Lord Lovat. El a fost un personaj. I se spunea «vulpea bătrână»
Se pare că modul lui machiavelic de a fi l-a prins din urmă la vârsta de 80 de ani și a rămas cunoscut ca fiind ultimul bărbat care a fost decapitat în Turnul Londrei”, a transmis actorul.
I’ve been on the hunt to track down my Italian forebears for quite some time. Folkloric family tales and misspelling had seen me travel on a number of wrong tracks.
Turns out my great great great grandfather, on my mother’s side, who travelled to NZ in 1864 was …
— Russell Crowe (@russellcrowe) January 3, 2024
„Gladiatorul” este unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei, datorită poveștii interesante presărate cu nenumărate scene de acțiune.
La filmarea pentru una dintre aceste scene actorul principal, Russell Crowe, a fost la un pas să își piardă viața, transmite /Film.
Unele dintre cele mai spectaculoase momente din film sunt luptele organizate în Colosseum. Una dintre acestea i-a ținut pe cinefili cu sufletul la gură. Personajul Maximus îl înfruntă pe Tigris of Gaul, dar lupta nu este una dreaptă. Tigrul din Galia este ajutat de tigri reali, care sunt introduși în arenă în apropierea lui Maximus. Citește mai mult…
Sursa foto: Profimedia