Val de PENSIONĂRI în Poliție, la nici 50 de ani împliniți. Șeful Europol: „Mulți dintre ei și-ar mai fi dorit să rămână.”

Val de PENSIONĂRI în Poliție, la nici 50 de ani împliniți. Șeful Europol: „Mulți dintre ei și-ar mai fi dorit să rămână.”
Președintele Europol, Cosmin Andreica. Sursa foto: Europol
Publicat: 06/01/2024, 20:55

Numărul ofițerilor și agenților de poliție care au plecat la pensie imediat ce au întrunit vechimea necesară, chiar dacă nu aveau nici 50 de ani împliniți, a explodat. Reprezentantul sindicatului Europol, Cosmin Andreica, spune că este vorba despre plecări masive care s-au înregistrat în luna decembrie și explică de ce s-a creat această situație.

Poliția Română, unde lipsesc doi din zece polițiști, se confruntă cu un val de plecări prin pensionare. Este vorba despre agenți, ofițeri, polițiști cu funcții de conducere, de execuție, explică reprezentantul Europol.

„Este vorba despre plecări masive care s-au înregistrat în luna decembrie. Probabil că vorbim despre peste 2.000, 2.500 de cereri, încă nu sunt centralizate. Este vorba despre agenți, ofițeri, polițiști cu funcții de conducere, de execuție. E clar că Guvernul și statul nu și-au dorit ca acești oameni să rămână în sistem, și asta, pentru că au avut de ales acești polițiști care deja îndeplineau de ceva vreme condițiile de pensionare. Aveau de ales între o creștere salarială de 5%, care însemna aproximativ 200 de lei în medie, brut, la salariu, sau o indexare a pensiilor cu 13,8%.

Acest procent, evident că le aduce un câștig mai mare, dacă ies la pensie. Cu alte cuvinte, a fost o invitație indirectă pentru ca ultimii profesioniști din Poliția Română, cu experiență, cu vechime, și care puteau să mai rămână în sistem, au fost oarecum îndepărtați, iar statul, ministerul, nu a făcut absolut nimic pentru a-i păstra în sistem. Mulți dintre ei și-ar mai fi dorit să rămână”, spune Cosmin Andreica, reprezentantul Europol, potrivit Digi24.

În cazul de față nu s-a pus problema despre vârstă, adaugă Andreica, pentru că modificările la legea pensiilor militare deja a avut loc.

„Toți cei care îndeplineau condițiile de pensionare înainte de intrarea în vigoare a legii au un termen de 5 ani să se penzioneze pe vechile prevederi ale legii pensiilor militare, iar cei care se pensionează ulterior, vârsta de pensionare va crește proporțional până la vârsta de 65 de ani. În acest moment s-a pus problema strict ce înseamnă indexarea pensiilor publice.

La noi este mai greu, pentru că nu avem dreptul la grevă, dar Poliția Română este într-o situație critică, pentru că deficitul de personal nu este de 2 oameni lipsă la 10 polițiști, ci este mult mai mare, și mai ales pe zona operativă, unde lipsesc cu desăvârșire în mediul rural și în astfel de zone neatractive, și unde polițiștii sunt practic nevoiți de multe ori să intervină, chemați de la domiciliu pentru a asigura urgențele sesizate prin 112”, mai precizează șeful Europol.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată