Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată cu privire la faptul că pe bulevardul Tudor Vladimirescu, în fața unei săli de jocuri, o persoană ar fi agresată de un grup de tineri.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică ocazie cu care, în urma cercetărilor efectuate, au identificat un tânăr de 29 de ani, din comuna Șimian, aflat în stare de ebrietate, ce ar fi fost agresat fizic de mai multe persoane.
Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
CITEȘTE ȘI: