Ministrul italian de Externe pledează pentru formarea unei ARMATE a Uniunii Europene

Ministrul italian de Externe pledează pentru formarea unei ARMATE a Uniunii Europene
Publicat: 07/01/2024, 21:37

Uniunea Europeană ar trebui să îşi formeze propria armată combinată care ar putea juca un rol în menţinerea păcii şi în prevenirea conflictelor, a declarat ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, potrivit Reuters.

Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, Tajani a declarat că o cooperare europeană mai strânsă în domeniul apărării este o prioritate pentru partidul Forza Italia pe care îl conduce.

„Dacă vrem să fim apărători ai păcii în lume, avem nevoie de o armată europeană. Iar aceasta este o precondiţie fundamentală pentru a putea avea o politică externă europeană eficientă”, a declarat el în interviul publicat duminică.

„Într-o lume cu actori puternici precum Statele Unite, China, India, Rusia – cu crize din Orientul Mijlociu până în Indo-Pacific – cetăţenii italieni, germani, francezi sau sloveni nu pot fi protejaţi decât de ceva care există deja, şi anume Uniunea Europeană”, a adăugat el.

Cooperarea europeană în domeniul apărării a căpătat o importanţă sporită pe agenda politică de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în urmă cu aproape doi ani.

Cu toate acestea, eforturile s-au concentrat mai mult pe extinderea NATO, Finlanda, ţară membră a UE, aderând la alianţă anul trecut, iar Suedia fiind, de asemenea, pe cale să devină membru.

Tajani a mai spus că Uniunea Europeană, formată din 27 de state membre, ar trebui să îşi eficientizeze conducerea şi să aibă o singură preşedinţie, în locul actualei structuri formate dintr-un preşedinte al Consiliului European şi un preşedinte al Comisiei Europene.

Ministrul de Externe a devenit liderul Forza Italia după moartea lui Silvio Berlusconi anul trecut. Alegerile europarlamentare din iunie vor fi primul indicator al popularităţii partidului după pierderea fostului său lider carismatic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Reacţia unui britanic care a călătorit cu 9 lire la clasa I cu CFR: "O...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
„Uite, am ucis-o. Tu urmezi”. Un bărbat și-a ucis soția în timp ce vorbea la...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ameninţări şi violenţe în Franţa înaintea alegerilor
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
România a depășit Ungaria. Umilință supremă pentru unguri
Teo Trandafir, topită după Valeriu Gheorghiță. Monica Bîrlădeanu a aflat de la televizor
Un bărbat a vrut să mănânce o conservă de ton, dar când a deschis-o a...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Anca Țurcașiu a ajuns de urgență la spital. Artista, despre problemele cu care se confruntă
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Daniel Baldwin, scandalagiul familiei
×