VIDEO | Cum arată „celula” în care este ținut Anders BREIVIK. El acuză autoritățile din Norvegia de „tratament inuman”

VIDEO | Cum arată „celula” în care este ținut Anders BREIVIK. El acuză autoritățile din Norvegia de „tratament inuman”
Cum arată „celula” în care este ținut Anders Breivik / Sursa FOTO: Profimedia
Publicat: 09/01/2024, 08:44
Actualizat: 09/01/2024, 08:58

Anders Breivik, criminalul norvegian care a omorât cu sânge rece 77 de persoane în 2011, a dat în judecată statul nemulțumit fiind de condițiile din închisoare.

În cererea înaintată autorităților judiciare, Breivik se plânge de faptul că este ținut în izolare și nu poate avea contact cu alți oameni.

„Tratament inuman”, descrie ucigașul modul în care este „cazat” la închisoarea de maximă siguranţă Ringerike.

Celulă de închisoare sau cameră de hotel?

Totuși, pentru a respecta pe deplin drepturile deținuților, dar și legea norvegiană, autoritățile au permis celor de la Dagbladet să filmeze celula lui Anders Breivik.

„Asta nu e celulă, e hotel de patru stele în România”, a comentat cineva, pe rețeaua Reddit, la vederea imaginilor cu regimul de detenție de care are parte unul dintre cei mai sadici ucigași din istorie.

În primul rând, trebuie spus că Breivik nu este închis într-o celulă, ci într-un apartament. Da, ați citit bine, criminalul care a omorât 77 de oameni în urmă cu 13 ani are parte de tot confortul unui apartament!

The solitary confinement area for terrorist Anders Breivik, who’s suing Norway for inhumane treatment due to being in solitary since 2012.
byu/MillHall78 inDamnthatsinteresting

Bucătăria este complet utilată, de la mobilă suspendată pe pereți la aparatură electrocasnică (mașină de spălat, plită, cuptor cu microunde etc).

Mai departe, după ce a luat masa și și-a făcut și siesta de 30 de minute, Anders Breivik poate merge în sala de sport. Are multe aparate pentru tot felul de exerciții fizice și aici își poate lucra fiecare grupă de mușchi, dacă dorește.

Dormitorul pare mai bine „dotat” decât o cameră de hotel de patru stele din România. O plasmă uriașă suspendată pe perete îi permite să se uite la meciurile de fotbal ale echipei favorite, stând confortabil într-o canapea așezată în fața ecranului tv. Măsuța de cafea nu lipsește, nici fotoliile.

Sala de sport este și aceasta pusă la punct – vedem pe imagini inclusiv un coș de baschet, pentru când Anders vrea să facă puțină mișcare.

Anders Breivik are chiar și trei papagali, păsări care îi țin companie în arest. Și nu putem încheia descrierea fără a menționa și biblioteca, un loc de studiu și/sau relaxare, cu sute de volume de cărți.

„Izolarea a devenit mai severă odată cu trecerea timpului”

Și, totuși, Anders Breivik e nemulțumit de condițiile pe care le are în închisoare, după cum remarcă și publicația The Sun.

El reclamă că îi sunt încălcate drepturile și cere să nu mai fie plasat în izolare. Susţine că suferă de depresie şi de tendinţe suicidare din pricina detenţiei.

Vrea, din nou, să aibă legătură cu lumea exterioară.

Avocatul său, Oystein Storrvik, spune că autoritățile l-au plasat într-o închisoare ale cărei condiții încalc articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (interzicerea tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante).

„Acum, el este dependent de medicamentul pentru depresie (n.r. – Prozaac), ca să poată trece peste zilele de închisoare.

Izolarea a devenit mai severă odată cu trecerea timpului. Breivik are în prezent contact doar cu alţi doi prizonieri, cu care se vede timp de o oră la fiecare două săptămâni”, a declarat Storrvik pentru postul public norvegian Nrk.

Anders Breivik, condamnat la 21 de ani de închisoare

Anders Behring Breivik este un extremist responsabil pentru atacurile cu bombă și cu focuri de armă care au ucis 77 de persoane în Norvegia în 2011.

Breivik a ucis opt persoane cu o mașină-capcană în Oslo, apoi a împușcat alte 69 de oameni, majoritatea adolescenți, într-o tabără de tineret a Partidului Laburist.

La proces, a primit pedeapsa maximă, 21 de ani de închisoare, dar cu posibilitate de prelungire.

În prezent, el este deținut într-o secție a închisorii de înaltă securitate Ringerike, la 70 km nord-vest de Oslo.

CITEȘTE ȘI:

Anders Breivik, ucigașul în serie cu 77 de victime, dă în judecată Norvegia pentru a ieși din izolare. Invocă încălcarea drepturilor omului

Justiția din Norvegia a respins cererea de eliberare condiționată a lui Anders Behring Breivik

Anders Breivik se plânge că este tratat ca un animal în detenție. El dispune în închisoare de trei celule, de un televizor cu DVD şi consolă de jocuri

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows