Mutat în Nordul Îndepărtat al Rusiei, Navalnîi a ajuns direct la CARCERĂ: „Astăzi înghețam și mă gândeam la Leonardo DiCaprio în Revenant”

Mutat în Nordul Îndepărtat al Rusiei, Navalnîi a ajuns direct la CARCERĂ: „Astăzi înghețam și mă gândeam la Leonardo DiCaprio în Revenant”
Publicat: 09/01/2024, 15:19
Actualizat: 09/01/2024, 15:49

Disidentul rus Alexei Navalnîi a fost transferat într-un penitenciar de maximă siguranță din Nordul Îndepărtat al Rusiei lui Vladimir Putin, iar contactul cu noul loc de detenție se dovedește a fi unul dur.

Potrivit unui mesaj postat de criticul înverșunat al „Țarului” de la Kremlin – care a ajuns în mediul online prin intermediul familiei și avocaților lui Alexei Navalnîi -, acesta a fost trimis deja, pentru 7 zile, la carceră, motivul fiind acela că nu „răspunde” la munca educațională și „nu trage concluziile potrivite pentru sine”.

Penitenciarul în care Alexei Navalnîi își va ispăși condamnarea de 19 ani de închisoare pentru „activități extremiste” se află în satul Kharp de pe Yamal, iar disidentul a transmis, anterior, și informația conform căreia „cel mai apropiat oraș poartă numele frumos Labytnangi”.

„Condamnatul Navalnîi nu răspunde la munca educațională, nu trage concluziile potrivite”

Totuși, Navalnîi recunoaște că a fost o „naivitate” din partea sa să creadă că nu va mai fi hărțuit de conducerea penitenciarului și să plece de la ideea că Vladimir Putin este, în sfârșit, mulțumit.

Ideea că Vladimir Putin era mulțumit că m-a închis într-o cazarmă din Nordul Îndepărtat, iar acum vor înceta să mă hărțuiască prin plasarea într-o celulă de pedeapsă a fost o naivitate.

De îndată ce am ieșit din carantină (n.red. – mi s-a spus): «Condamnatul Navalnîi a refuzat să se prezinte în formă, nu răspunde la munca educațională, nu trage concluziile potrivite pentru sine».

7 zile într-o celulă de pedeapsă. Un detaliu frumos: în celula de pedeapsă rutina zilnică este ușor diferită. De obicei, plimbarea în aer liber are loc după-amiaza și, deși este o noapte polară, este cu câteva grade mai cald la acele ore. Curtea mea de exerciții are 11 pași de la perete (n.red. – lungime) și 3 până la perete (n.red. – în lateral) – nu o plimbare prea mare, dar măcar o mișcare, așa că ies.

Sursa – Alexei Navalnîi / Instagram

Pentru cei aflați la carceră sunt ieșiri în curtea de exerciții la 6:30 dimineața. Dar deja mi-am promis că voi încerca să ies la plimbare pe orice vreme. Temperatura nu a coborât, încă, sub -32°C. Dar chiar și la această temperatură, poți merge mai mult de o jumătate de oră”, a trasmis Alexei Navalnîi.

„Aici ai nevoie de un elefant, un elefant fierbinte, bine prăjit”

Alexei Navalnîi încearcă, o dată în plus, să își păstreze tonusul și recurge la accentele ironice pentru a arăta că, totuși, este bine, în ciuda tuturor hărțuirilor la care este supus de autorități.

Spune că o plimbare o asemenea temperatură scăzută este „revigorantă” și amintește de o scenă din fimul „Revenant”, cu Leonardo di Caprio în rolul principal.

Sunt puține lucruri la fel de revigorante ca o plimbare în Yamal la 6:30 dimineața. Și ce minunată adiere proaspătă suflă în curte, în ciuda gardului de beton! Astăzi mă plimbam, înghețam și mă gândeam la Leonardo DiCaprio și la trucul eroului său cu un cal mort din filmul «The Revenant». Nu cred că ar funcționa aici. Un cal mort, aici, ar îngheța în aproximativ 15 minute.

Aici ai nevoie de un elefant, un elefant fierbinte, bine prăjit. Dacă tăiați burta unui elefant proaspăt încălzit și intrați în ea, vă puteți încălzi pentru un timp. Dar de unde pot lua un elefant fierbinte în Yamal, și chiar la 6:30 dimineața? Va trebui să îngheț”, conchide disidentul rus Alexei Navalnîi.

Sursa foto principală – Profimedia Images


Citește și:

ANALIZĂ | Israel și Rusia, sfârșitul prieteniei? Războiul din Ucraina duce Moscova și mai aproape de Teheran: „Răcire bruscă a relațiilor cu Tel Aviv”

ANALIZĂ | Maxim Starchak, expert în arme nucleare, despre ultima MUTARE a Kremlinului: ”O reacție nucleară în lanț este foarte greu de oprit”

Ungaria cumpără mai mult GAZ RUSESC, în pofida criticilor occidentale. CEO Gazprom: „Vom suplimenta volumul în această iarnă, în mod continuu”

EXCLUSIV | Româno-palestinian din Gaza, acuzat că ar fi „pilonul” Hamas în țara noastră. Cum a scăpat de expulzare

ANALIZĂ | Kremlinul ”umflă” rubla și impune controlul capitalului în Rusia. Alexandra Prokopenko (Carnegie): Totul pentru realegerea lui Putin în 2024

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...