Opt persoane, între care doi copii BOLNAVI, locuiau în adăposturi improvizate într-o pădure de lângă Bistrița. Autoritățile au acționat imediat

Opt persoane, între care doi copii BOLNAVI, locuiau în adăposturi improvizate într-o pădure de lângă Bistrița. Autoritățile au acționat imediat
Opt persoane, șase adulți și doi copii, locuiau în adăposturi improvizate dintr-o pădure de lângă Bistrița
Publicat: 09/01/2024, 23:30
Actualizat: 09/01/2024, 23:33

În plină iarnă, opt persoane locuiau în adăposturi improvizate, în pădurea Codrișor, situată la periferia orașului Bistrița. Printre ei se aflau și doi copii bolnavi. Așa i-au găsit angajații Primăriei, care au acționat imediat. În cazul celor doi minori, s-a decis transportarea la spital pentru evaluarea stării de sănătate şi sesizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în vederea preluării copiilor şi instituirii măsurilor de protecţia socială necesare.

„Minorii au fost preluaţi în UPU Pediatrie cu o pneumonie acută, rinofaringită acută şi anemie în cazul fetiţei de 2 ani şi bronşită acută şi rinofaringită acută în cazul băiatului de 6 ani, medicii apreciind că nu se impune internarea acestora, fiindu-le prescris tratament medicamentos”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, potrivit Agerpres.

Totodată, copii sunt suspecţi de contact cu un caz TBC, în baza declaraţiilor făcute de mama lor, şi au fost testaţi în acest sens în cursul zilei de marţi.

La rândul lor, adulții au fost îndrumați către Centrul de noapte şi cazare pentru persoane adulte fără adăpost din Bistriţa, pentru a beneficia de serviciile socio-medicale puse la dispoziţie de municipalitate.

De asemenea, s-au întreprins măsuri de ecologizare a zonei în care au fost găsite cele trei adăposturi improvizate.

În dimineaţa zilei de 8 ianuarie, poliţiştii locali, împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi ai Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, au identificat în pădurea Codrişor trei adăposturi improvizate, în care locuiau cei doi minori alături de şase adulţi, cu toţii fiind expuşi temperaturilor scăzute, potrivit informaţiilor făcute publice de Poliţia Locală.

FOTO – Bistriteanul.ro

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Cea mai recentă apariție a actriței Melis Minkari a captat atenția tuturor. Dovadă că...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce