Satul șters de pe harta României. Acest cătun se află undeva în Munții Apuseni, dar a dispărut complet de pe harta României.
Totuși, satul mai adăpostește cinci locuitori. Satul Străuți stă bine ascuns în Munții Apuseni, povara sa fiind timpul. Nici nu mai există, de fapt, pe hărțile actuale, deși acolo mai trăiesc cinci suflete.
Satul care a dispărut de pe harta României se numește Străuți și se află în Hunedoara. E un fost sat din Munții Apuseni, acum de negăsit pe hărțile țării noastre.
Casele frumoase au fost lăsate de izbeliște. Azi, în Străuți mai trăiesc doar cinci locuitori.
Deunăzi, Străuțiul avea 30 de gospodării, iar oamenii se mândreau nevoie mare cu „bătăturile” lor: case de lemn, cu acoperișuri de paie, construite încă din secolul 19 pe versanții de deasupra văilor comunei Bulzeștii de Sus din Hunedoara.
Unele case se mai află și azi în Străuți, dar mai șubrede. Acoperișurile de paie, acum sunt verzi, din cauza mușchilor care s-au format de-a lungul anilor, după ce au fost părăsite.
Altele au fost cumpărate de turiștii care s-au „îndrăgostit” imediat de locul de basm.
Potrivit Mărioarei, fiica Valeriei, una dintre puținele localnice din Străuți, unele case vechi din căutunul Străuți din Hunedoara, acum asimilat satului Grohot, au fost cumpărate de familii din București.
Pot fi văzute, chiar dacă degradate, pe dealurile din jurul bisericii. Locuitorii au spus că le vor recondiționa, pentru că vor să rămână un sat rustic, a spus femeia.
Biserica din lemn din zonă a fost abandonată, în timp ce crucile de pe morminte au fost adunate toate într-un morman.
„Edificiul, acoperit integral cu tablă, a fost supus în anul 1937 unei ample reparaţii, suprafaţa interioară si exterioară a pereţilor fiind tencuită, iar şiţa clasică înlocuită cu tablă. Zestrea picturală a bisericii se rezumă doar la registrul împărătesc al tâmplei (executat în secolul al XIX-lea, într-o manieră populară, de un autor rămas necunoscut) şi la câteva icoane pe sticlă, de vechimi diferite.
Anterior, obştea locală fusese deservită liturgic de o altă bisericuţă din bârne, mistuită de flăcări în martie 1849. Harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) îi atestă existenţa”, spunea preotul Florin Dobrei, în volumul „Bisericile ortodoxe hunedorene”, despre biserica din Străuți.
Valeria are 85 de ani și este unul dintre puținii oameni care au mai rămas în Străuți, scrie adevărul.ro.
Casa ei nu a fost niciodată renovată, cu excepția geamului care a fost schimbat. Fiica ei a menționat că acoperișul casei, care a servit, în trecut, drept școală, va fi renovată.
Sursa foto: Captură Adevărul.ro