Ger crunt în România! Temperaturile sunt în scădere. Unde va fi cel mai frig

Ger crunt în România! Temperaturile sunt în scădere. Unde va fi cel mai frig
ANM
Publicat: 13/01/2024, 09:58

România se află în aceste zile sub cupola frigului, temperaturile din țara noastră ajungând spre minus 15 grade, iar meteorologii nu vin deloc cu vești bune!

”Sfârșitul de săptămână va aduce din nou temperaturi în scădere, cu minime care vor coborî sâmbătă dimineață până la minus 13-16 grade, iar duminică dimineața minus 12-15 grade. Cel puțin până la mijlocul acestei luni vom vorbi de nopți și dimineți foarte reci și maxime diurne care în bună parte din țară vor rămâne la valori negative. Spre sfârșitul săptămânii viitoare este însă posibil să consemnăm chiar temperaturi de 9-10 grade în zona de sud-est a țării”, a spus Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.

Ninsori și ger în România

Sâmbătă, 13 ianuarie, temperaturile se vor situa în jurul mediilor multianuale în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și va ninge, slab, local în Maramureș și izolat în Crișana, Transilvania și Moldova, precum și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, iar pe crestele Carpaților Orientali rafalele vor fi în general de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea, dar ușoare intensificări se vor semnala și în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 5 grade, iar minimele între -10 și -2 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

În București, temperatura maximă se va situa în jurul mediilor multianuale, astfel temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade, iar minima va fi de -7…-5 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat.

Duminică, 14 ianuarie, valorile de temperatură vor fi în creștere față de ziua precedentă, astfel că în regiunile sudice se vor situa peste normele specifice perioadei, iar în rest vor fi în jurul normelor. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 11 grade, iar minimele între -8 și 2 grade. Cerul va avea înnorări și va ninge local la munte și în Maramureș și izolat în Transilvania și în nordul Moldovei, iar în Banat și Crișana pe spații mici vor fi precipitații mixte ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane (rafale în general de 80…90 km/h), viscolind ninsoarea, dar pe alocuri și în zonele joase, în special din sud. Izolat vor fi condiții de ceață.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...