Intensificarea securității și a cooperării internaționale într-un sistem geopolitic tot mai fragmentat reprezintă una dintre principalele teme ale Forumului Economic Mondial de la Davos, la care participă zeci de lideri de state și de guverne și sute de reprezentanți ai asociațiilor de afaceri.
Participanții la Forumul Economic Mondial de la Davos încearcă să ofere răspunsuri în contextul provocărilor generate de sistemul politic și economic tot mai fragmentat.
Uniunea Europeană tratează cu prioritate problemele generate de schimbările climatice și încearcă să identifice o strategie pe termen lung printr-un echilibru între protejarea climei, a resurselor naturale și generarea de energie. De asemenea, Bruxellesul depune eforturi pentru inovarea în sectorul tehnologic. Unul din grupurile de discuții vizează modul în care pot fi utilizate sistemele de inteligență artificială pentru stimularea dezvoltării economiei și societăților.
În cursul sesiunii de marți, la Forumul Economic de la Davos vor rosti discursuri, la seminarul pe tema ”Obținerii securității și cooperării într-o lume fragmentată”, Li Qiang, premierul Chinei, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care încearcă să continue mobilizarea Occidentului pentru efortul Kievului de respingere a invaziei militare ruse.
Printre subiectele abordate marți la Davos figurează și situația migrației și oportunitățile de creare a locurilor de muncă în noua situație geopolitică și tehnologică.
Centrul pentru dezbateri pe teme regionale, comerciale și geopolitice va aborda și tema relansării procesului extinderii Uniunii Europene, la care sunt invitați, printre alții, Yuliia Svyrydenko, prim-vicepremierul Ucrainei, Milojko Spajic, premierul Muntenegrului, și Mariya Gabriel, ministrul de Externe al Bulgariei.
Saadia Zahidi, directorul Forumului Economic Mondial, a avertizat că situația geopolitică și relațiile comerciale sunt marcate de ”incertitudine” în 2024.
”În contextul accentuării divergențelor, reziliența economiei mondiale va fi testată în continuare în 2024. Chiar dacă inflația se relaxează, creșterea economică stagnează, iar condițiile financiare sunt rigide, pe fondul amplificării tensiunilor globale și a inegalităților”, a notat Saadia Zahidi.
Conform unei analize a Forumului Economic Mondial, 56% dintre experții intervievați se așteaptă că activitățile economice globale să scadă în cursul anului 2024, pe fondul accelerării tendințelor de fragmentare politică și economică.
Experții Forumului Economic Mondial se așteaptă ca în următorii trei ani să se accentueze ”volatilitatea economiei globale” și ”localizarea activităților”, marcate de fluctuații pe bursele internaționale, de blocaje în rețelele de aprovizionare, de intensificarea activităților specifice blocurilor comerciale și a inegalităților.
Citește și: