CFR anunţă, marţi, că circulaţia feroviară va fi afectată mai multe zile, între staţiile Craiova şi Caracal, din cauza deraierii trenului de marfă. Unele garnituri au fost anulate, altele circulă pe rută deviată şi s-au introdus trenuri suplimentare pentru preluarea pasagerilor.
UPDATE ora 16:30 – Circulaţia feroviară, afectată în următoarele zile între staţiile Craiova şi Caracal, din cauza deraierii trenului de marfă
CFR anunţă, marţi, măsuri suplimentare pentru derularea circulaţiei, ca urmare a întreruperii temporare a circulaţiei între staţiile Craiova – Caracal din cauza deraierii unui tren de marfă în staţia Leu.
Pentru unele trenuri, CFR SA asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanţa Caracal – Craiova şi retur
Sunt anulate următoarele trenuri
Circulă suplimentar următoarele trenuri pentru preluarea călătorilor
Următoarele trenuri circulă pe rută deviată
Compania anunţă că pasagerii care au bilete la aceste trenuri şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare, relatează News.ro.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Circulația este restricționată și mai multe trenuri circulă pe o rută ocolitoare, după ce zece de vagoane ale unui tren de marfă s-au răsturnat și cinci au deraiat în gara Leu, la 25 de kilometri de Craiova. De asemenea, sunt întârzieri și de peste două ore ale trenurilor de pasageri Craiova – București.
Traficul feroviar a fost restricționat, în noaptea de luni spre marți, începând cu ora 01:30, între Craiova – Caracal, din cauza unui incident feroviar în care este implicat un tren privat de marfă, informează Club feroviar.
La intrarea în stația CF Leu (jumătatea distanței Craiova – Caracal), peste macazuri, cinci vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat, iar alte zece s-au răsturnat. Trenul aparține operatorului privat de marfă Global Rail Solutions, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale și circula în relația Salonta – Roșiori Nord.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 01:30, între Craiova – Caracal, din cauza accidentului.
„Facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate si răsturnate, astfel încât zona Craiova – Caracal să fie redeschisă în condiții de siguranță”, transmite CFR.
În acest moment circulația trenurilor se realizează cu tracțiune Diesel, pe rute alternative Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificată).
Conform informațiilor prezente pe tabela din Gara de Nord, cele mai mari întârzieri înregistrează trenurile care au plecat din Arad și Craiova. Este vorba de întârzieri de cel puțin trei ore.
De asemenea, va ajunge în Gara de Nord cu întârziere și trenul de călători care a plecat din Budapesta.