Vyacheslav Morozov, profesor de teorie politică internațională la Universitatea din Tartu, Estonia, a fost arestat de Serviciul Eston de Securitate Internă (ISS) și se află în detenție.
Vyacheslav Morozov a predat, timp de peste un deceniu, la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, iar apoi a predat în Estonia, arestarea survenind altor „zeci de arestări” care demonstrează că serviciile de informații ale Rusiei lui Vladimir Putin au o activitate „efervescentă”.
„Acest caz recent (n.red. – arestarea lui Vyacheslav Morozov ) urmează altor câteva zeci și ilustrează dorința agențiilor de informații ruse de a se infiltra în diferite medii ale vieții din Estonia, inclusiv în mediul academic”, a declarat Margo Palloson, care conduce ISS, a notat The Moscow Times.
Profesorul universitar a fost arestat în data de 3 ianuarie 2024, iar autoritățile au deschis o anchetă penală împotriva sa. O instanță din Estonia a decis să-l rețină în custodia poliției timp de până la două luni.
Kristiina Tonnisson, care conduce Institutul de Studii Politice al Universității din Tartu, a informat absolvenții, într-o scrisoare, că Morozov a fost concediat în urma declanșării acestei anchete.
„Confirmăm că nu am avut motive să punem la îndoială lucrările anterioare ale lui Vyacheslav Morozov, dar, în lumina noilor cunoștințe, este important să o revizuim critic”, a spus Tonnisson.
„Încrederea noastră a fost grav abuzată”, a adăugat ea.
Arestarea profesorului universitar a provocat stupoare în rândurile colegilor săi, mai ales că – pe pagina personală de Facebook – Morozov a postat, recent, informații despre evenimentele anti-război organizate de rușii care locuiesc în Tallinn, precum și propriile sale cercetări despre societatea civilă și represiunea politică din Rusia.
Citește și: