Instanța supremă impune Parchetului general să finalizeze ancheta în Dosarul Mineriadei din 1990 până la sfârșitul lunii iulie. Stadiul cercetării

Instanța supremă impune Parchetului general să finalizeze ancheta în Dosarul Mineriadei din 1990 până la sfârșitul lunii iulie. Stadiul cercetării
Publicat: 16/01/2024, 15:31

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit marți, 16 ianuarie, că procurorii militari de la Parchetul General au termen să finalizează ancheta în Dosarul Mineriadei din 1990 în următoarele șare luni și jumătate, adică să dispună trimiterea în judecată, fie să claseze dosarul în anchetați, printre alții, Ion Iliescu și Petre Roman.

Instanța ÎCCJ a pronunțat, marți, încheierea finală, prin care a admis contestațiile depuse de Moroşanu Marian Tivilic Moroșanu, supranumit „Ceaușescu”, Viorel Radu şi Asociaţia 13-15 iunie 1990, în baza articolului din Codul de procedură penală privind durata rezonabilă a procesului penal.

„Admite contestaţia formulată de contestatorii Moroşanu Tivilic Marian, Radu Viorel şi Asociaţia 13-15 iunie 1990 privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare. Stabileşte termen la data de 31 iulie 2024 până la care procurorul urmează a rezolva cauza potrivit art. 327 C.proc.pen., termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 488/6 alin. 6 C.proc.pen., încheierea se comunică contestatorului şi procurorului de caz. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2024”, se arată în încheierea ÎCCJ.

Articolul 327, parte a Capitolului V „Rezolvarea cauzelor și sesizarea instanței”, prevede că, atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, procurorul:

  • a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal;
  • b) emite ordonanță prin care clasează sau renunță la urmărire, potrivit dispozițiilor legale.

Trei ani de când Dosarul Mineriadei a fost restituit pentru refacerea anchetei

Dosarul de la ÎCCJ a fost deschis la pe 19 decembrie, iar la termenul din 9 ianuarie a fost amânată pronunțarea pentru marți.

La finalul anului 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o sentință definitivă, restituirea la Parchetul Militar a rechizitoriului din Dosarul Mineriadei din iunie 1990. Dosarul Mineriadei a fost trimis în judecată în luna iunie 2017, iar timp de 3 ani a stat în camera preliminară.

Astfel, judecătorii instanței supreme au decis că trebuie refăcută de la zero ancheta penală, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate. Printre cei trimişi în judecată se numără fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, pentru infracțiuni împotriva umanității.

Fostul preşedinte Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Ion Iliescu, foto: Mediafax

Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Foto cu caracter ilustrativ / Sursă: Mediafax Foto – Emanuel Pârvu

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării