Cine e cel mai tânăr pilot-CAMPION din România! „Am un sentiment pe care nu pot să îl descriu”

Publicat: 19/01/2024, 09:25

Are doar 14 ani, e pasionată de bolizi cu mulți cai putere și, după doar doi ani de participări la competițiile de RallyCross, a reușit să devină campioană națională! Iris Muscalu, pilot susținut de Federația Română de Automobilism Sportiv, e cea mai fericită atunci când la concurs îi depășește pe băieți.

La 14 ani, Iris Muscalu are cu ce se lăuda! A terminat prima în acest sezon Campionatul RallyCross organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv la clasa Juniori 1. Adolescenta s-a apucat de acest sport în 2021.

„Pentru o fată să facă motorsport este foarte interesant, pot spune că mai interesant decât pentru un băiat. După părerea mea ai o altă satisfacție când ești într-o competiție cu băieți și tu chiar reușești să ajungi la nivelul lor sau chiar să îi întreci”, a declarat Iris Muscalu, pilot în Campionatul de RallyCross.

Cine e cel mai tânăr pilot-campion din România

Iris este mândră de ea atunci când își întrece adversarii! „Mă simt extraordinar! Am un sentiment pe care nu pot să îl descriu. Cu siguranță se supără, mai ales că eu sunt mai mică decât ei”, a mai spus ea.

Fata a început RallyCross-ul în 2021, dar este pasionată de motorsport de când se știe: „Tata m-a întrebat: Nu vrei să mergi la un antrenament, să vezi dacă îți place…și chiar mi-a plăcut foarte mult și am zis de ce să nu continui”.

Deși la volan în timpul curselor este foarte bătăioasă, Iris a ținut ca mașină și costum ei de pilot să aibă culoarea care o reprezintă: „Am găsit-o pe aceasta și m-am gândit că de ce să nu îi aduc o emblemă feminină și să îi fac cu niște detalii roz și costumul la fel”.

Cu gândul la raliuri

În anul ei de debut în RallyCross, Iris nu a fost ferită de accidente. „M-am răsturant în primul meu an la o etapă, chiar acasă, la Cîmpulung. Emoțiile au fost mai mari. Nu a fost o răsturnare foarte urâtă dar a fost prima și m-am speriat”, a spus Iris Muscalu.

Sportiva spune că RallyCross-ul este doar o etapă în cariera ei din motorsport pe care și-o dorește cât mai lungă: „Deocamdată sunt mică, am doar 14 ani, dar după ce împlinesc 16, vreau să concurez în Campionatul de Raliuri, mi se pare foarte interesant și îmi place foarte mult”.

RallyCross-ul, un sport pentru toate vârstele

RallyCross-ul este un sport care constă în curse de mașini în stil sprint, desfășurate pe un circuit cu suprafață mixtă, asfalt și teren accidentat, la care participă autovehicule special construite.

Această ramură a motorsportului înseamnă dueluri roată la roată, drifturi spectaculoase și mașini care accelerează foarte rapid.

RallyCross-ul este un sport pentru toate vârstele, la care pot participa atât copiii cu vârste începând de la 9 ani (la categoria debutant fiind asistați în mașină de un adult), adolescenții, cât și adulții până la orice vârstă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...