Cea mai grea iarnă din istorie a fost în 1954. O spun datele păstrate în arhiva Administrației Naționale de Meteorologie și care confirmă cele povestite de bătrâni. „Marele viscol” a îngropat țara, în special regiunile sudice.
În București, a nins atât de mult încât zăpada atingea streașina de la casă.
Iar prin alte părți, meteorologii au măsurat nămeți de 5 metri înălțime!
Pe atunci nu existau coduri și avertizări „nowcasting”, dar ninsorile erau zdravene și durau câteva zile.
Iarna lui ’54 rămâne încă în memoria multor români care au prins acele zile. Unii își mai amintesc că vântul sufla atât de tare încât erau doborâți la pământ; de altfel, măsurătorilor ANM spun că rafalele au atins o viteză de 126 kilometri la oră în București, record!
La 3 februarie 1954 a fost apogeul. Alt record atins: 115,9 l/mp în 24 de ore, cantitatea de zăpadă măsurată la stația Griviţa.
Și tot de atunci datează și cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM – la Călăraşi, 173 cm. Dar troienele au atins, în unele zone din sudul și estul României, şi 5 metri înălțime!
Ca să salveze populația, autoritățile comuniste au ordonat militarilor să ajute la deszăpezire. Capitala era sub nămeți, iar oamenii nu se puteau deplasa nici măcar până la centrele de pâine.
Mulți povestesc că a nins atât de puternic în noapte de 2 spre 3 februarie încât dimineața, când au vrut să deschidă geamurile de la case, n-au putut, zăpada depășind înălțimea ferestrelor.
Oamenii au început să sape tunele prin troiene ca să poată ajunge la alimentarele de la stradă.
„Pe marile bulevarde, camioanele Armatei adunau zăpada şi o aruncau în Dâmboviţa. Uzina Grozăveşti elimina apă caldă, iar zăpada se topea pentru că altfel exista pericolul să se formeze poduri de gheaţă.
La fabrica de textile «7 Noiembrie» s-au format echipe de agitatori care merg pe sectoare şi scot cetăţenii la deszăpezire”, ”, povestește Dan Antoniu într-o relatare din „Apărarea Patriei”.
Fondul fotografic „Constantin A. Dissescu”, aflat în posesia Arhivei de Fotografie, a publicat imagini cu iarna cumplită din 1954. Instantaneele surprind un oraș București îngropat în zăpadă.
Ionel Teodorescu, scriitorul care ne-a lăsat moștenire romanul „La Medeleni”, s-a stins din viață în acea zi teribilă de 3 februarie 1954, la București.
Poetul Vlaicu Bârna, în volumul „Între Capșa și Corso”, a relatat următoarea poveste:
„Mi s-a telefonat că eram delegat să depun din partea Uniunii Scriitorilor o coroană de flori la catafalcul dispărutului.
Am intrat într-o o casă veche, afumată, dărăpănată, unde nu mă invitase niciodată, iar acum înțelegeam de ce.
În mohorâtul interior am găsit-o pe Ștefania Velisar între cei doi fii, străjuind împietrită, mută, trupul inert al celui care fusese soțul ei. Pe figura ei, nicio lacrimă.
Sărăcia își arăta din plin fața în acea odaie unde pe jos era întinsă făptura fără viață a scriitorului, în costumul sport pe care i-l cunoșteam (o haină pepită cu pantalon gri).
Ceea ce m-a frapat îndeosebi era încălțămintea, veche și ea, dar talpa de crep înnegrită de uzură își avea vârfurile și călcâiele albe gălbui strălucitoare, că fuseseră pesemne refăcute prin vulcanizare.
Coșciugul nu fusese adus, dar preotul începuse slujba“.
Cum cimitirul era departe și de o mașină de la pompe funebre nici nu putea fi vorba, sicriul scriitorului a fost dus la „Bellu” legat cu sfori pe o sanie împrumutată din vecini. Dezvăluirea îi aparține criticului literar Geo Șerban.
Toată zona Dobrogei a fost puternic afectată de „Marele viscol”, notează adevarul.ro.
Zăpada căzută la Constanța a depășit un metru și jumătate. A nins viscolit, astfel că în Dobrogea s-au format nămeți de 5 metri, casele și anexele gospodărești fiind îngropate cu totul.
Ca să se salveze, oamenii au fost nevoiți să iasă prin lucarnele podurilor. Iar potecile nu mai erau pe drum, ci peste acoperișurile caselor.
Datele Administrației Naționale de Meteorologie arată că la București s-a înregistrat în iarna lui 1954 recordul de temperatură negativă: -30,2 grade C, în 6 februarie, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi.