Experți din cadrul companiei Google DeepMind, divizia de inteligență artificială a grupului Alphabet Inc., au inițiat discuții cu potențiali investitori pentru a crea o companie de tip start-up în Paris, afirmă surse citate de grupul media Bloomberg.
Echipa a purtat discuții cu investitori pentru o finanțare care ar putea depăși 200 de milioane de euro (220 de milioane de dolari), o sumă considerată mare chiar și pentru domeniul inovator al inteligenței artificiale.
Laurent Sifre și Karl Tuyls, specialiști în cadrul diviziei DeepMind, poartă discuții pentru înființarea unei companii de tip start-up care ar putea avea numele Holistic, diferită însă de firma de software Holistic AI, cu sediul la Londra.
Conform surselor citate, noua firmă ar urma să se specializeze pe crearea unui nou model de inteligență artificială. Laurent Sifre și Karl Tuyls au înștiințat grupul Alphabet că vor demisiona, dar nu au vrut să facă niciun comentariu public despre noul proiect.
Laurent Sifre este coautorul proiectului ”AlphaGo”, realizat în 2016 de divizia DeepMind Technologies, o inițiativă care a generat o frenezie internațională privind perspectivele sistemelor de inteligență artificială.
La rândul său, Karl Tuyls s-a remarcat prin activități în domeniul jocurilor video, al instrumentelor computerizate pentru deprinderea informațiilor și interacțiunilor între sisteme autonome. Atât Sifre, cât și Tuyls sunt considerați lideri în acest domeniu, iar suma generoasă vehiculată pentru noul proiect demonstrează interesul în acest sector tehnologic.
Franța este interesată în mod special de sectorul tehnologic, multe universități din Paris lansând firme start-up și centre pentru cercetări în domeniul inteligenței artificiale pentru companii din Silicon Valley (SUA).
Firma Mistral AI, un rival al grupului OpenAI al cărei director general a lucrat anterior pentru DeepMind, a fost creată la începutul anului 2023 și are o valoare de piață estimată la două miliarde de dolari (1,83 miliarde de euro). Kyutai, un centru nonprofit de cercetări în domeniul inteligenței artificiale, a fost creat în noiembrie 2023, printr-o finanțare inițială de 300 de milioane de euro.
Foto: Profimedia
Citește și: