CFR Cluj a pierdut duminică după-amiază primul meci din 2024 în Superliga, 0-1 cu FC Botoșani, în deplasare.
Eșecul i-a fost fatal italianului Andrea Mandorlini, care va fi înlocuit în cursul zile de luni cu Adrian Mutu.
CFR Cluj rămâne pe locul doi, cu 36 de puncte, la opt puncte distanță de liderul FCSB.
„I-am dat încă o șansă, am vrut să avem continuitate, dar nu am văzut nici o schimbare față de anul trecut. La revedere, ne despărțim!
Parcă nici nu au făcut un cantonament într-o locație de 5 stele.
Ne-am lămurit, nu mai putem continua”, a spus Nelu Varga, în exclusivitate pentru ProSport.
Eduard Florescu a deschis scorul în minutul 64 în partida FC Botoșani-CFR Cluj (0-1), din pasa lui Romario Benzar, iar oaspeţii nu au reuşit să egaleze deși au presat în ultima parte a meciului.
S-a încheiat 1-0 pentru FC Botoşani, care a reușit a doua victorie stagională şi este ultima clasată, a 16-a, cu 15 puncte.
CFR are o singură victorie în ultimele sale opt etape, trei egaluri, patru eşecuri.
Clubul azer Neftci Baku a anunţat, pe 24 decembrie 2023, că a încetat colaborarea cu tehnicianul Adrian Mutu.
Despărţirea s-a făcut cu acordul părţilor. “Neftci îi mulţumeşte lui Adrian Mutu pentru colaborare şi pentru munca depusă şi îi urează succes în viitoarele activităţi. În acelaşi timp, clubul îi transmite condoleanţe sincere lui Adran Mutu după moartea mamei sale”, a notat gruparea azeră în social media.
Până la 21 iunie 2023, echipa Neftci a fost antrenată de Laurenţiu Reghecampf.