PERCHEZIȚII la sediul unor dezvoltatori imobiliari din Ploiești într-un dosar de înșelăciune

PERCHEZIȚII la sediul unor dezvoltatori imobiliari din Ploiești într-un dosar de înșelăciune
Publicat: 22/01/2024, 17:59

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din Prahova, Dâmboviţa şi Constanţa, au efectuat, luni, percheziţii într-un dosar de înşelăciune în domeniul imobiliar în care sunt implicaţi notari publici şi un avocat, 16 persoane fiind prejudiciate cu peste un milion de euro.

Potrivit unui comunicat emis de PCA Ploieşti, au fost efectuate 15 percheziţii domiciliare la sediul unor dezvoltatori imobiliari din complexurile de locuinţe ‘White Tower’ şi ‘City Gate’ din Ploieşti, birouri notariale şi cabinete de avocatură, fiind puse în executare opt mandate de aducere.

„În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro). În concret, dezvoltatorul imobiliar încheia promisiuni de vânzare-cumpărare ale unor apartamente de locuit, urmate de achitarea integrală de către persoanele vătămate a contravalorii acestora şi apoi le înstrăina prin contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică către alte persoane”, spun procurorii.

În continuarea activităţii infracţionale, un avocat din cadrul Baroului Prahova, prin înţelegere cu reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul, explică anchetatorii.

„Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul şi alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice. Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar au fost asociaţi cu avocatul în cadrul edificării Complexului de locuinţe „City Gate” din Ploieşti. În prezent, reprezentanţii dezvoltatorului s-au retras din acest proiect de dezvoltare imobiliară, locul acestora fiind luat de către o altă societate comercială care a devenit asociatul în afaceri al avocatului”, se mai arată în comunicat.

În acest dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti efectuează cercetări faţă de:

  • reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, după caz, pentru săvârşirea a 15 infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 2 infracţiuni de înşelăciune în formă simplă, 26 de infracţiuni de complicitate la fals intelectual, 1 infracţiune de complicitate la tentativă de fals intelectual, 15 infracţiuni de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor şi 15 infracţiuni de bancrută frauduloasă;
  • un notar public – pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 6 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă şi 15 infracţiuni de fals intelectual;
  • un notar public – pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 4 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă, o infracţiune de complicitate la tentativă la înşelăciune, 9 infracţiuni de fals intelectual şi o infracţiune de tentativă la fals intelectual;
  • un notar public – pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de complicitate la înşelăciune şi 2 infracţiuni de fals intelectual
  • un avocat – pentru săvârşirea a 15 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 2 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă, 15 infracţiuni de complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor şi 15 infracţiuni de bancrută frauduloasă.
  •  alte persoane – pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de complicitate la înşelăciune, complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor si bancrută frauduloasă, reţinându-se în sarcina acestora că, prin faptele lor, au ajutat dezvoltatorul imobiliar să îşi diminueze patrimoniul pentru a justifica declanşarea procedurii falimentului, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Alertă pe Otopeni. Un avion cu 153 de pasageri a declarat urgență la bord după...
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
David Popovici câştigă medalia de bronz a probei olimpice de 100 metri liber
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Se elimină plata în numerar. Devine obligatoriu în România. Schimbarea pregătită de Guvern
Cele mai râvnite paste. Rețetele marilor bucătari italieni
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Motivul pentru care Salman Khan și Iulia Vântur au ales să locuiască într-un apartament modest!...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Ce arată un studiu despre metalele grele din ciocolată?