Uniunea Europeană avansează planurile de aplicare a unei taxe asupra profiturilor generate de activele statului rus blocate prin sancțiunile impuse de Occident ca reacție la invazia în Ucraina, dar Kremlinul a avertizat că va aplica măsuri de retorsiune.
Conform unor surse citate de grupul media Bloomberg, miniștrii de Externe din statele membre UE au susținut, în principiu impunerea taxei speciale asupra profiturilor generate de activele ruse, iar subiectul va fi pe agenda ambasadorilor peste câteva zile.
În schimb, activele ruse care sunt blocate nu vor putea fi confiscate, cel puțin deocamdată.
Aliații Ucrainei sunt de acord că Rusia trebuie să suporte costurile daunelor provocate prin invazia militară. Uniunea Europeană, Grupul G7 și Australia au blocat, prin sancțiuni, active ale Băncii centrale din Rusia în valoare de 283 de miliarde de dolari (260 de miliarde de euro). Mai mult de două-treimi din aceste active sunt imobilizate în spațiul UE, cele mai multe fiind gestionate de grupul Euroclear, care a generat profituri de trei miliarde de euro în 2023.
Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, a confirmat că s-au înregistrat progrese la reuniunea desfășurată luni, subliniind că negocierile continuă. Mai multe țări, inclusiv Germania, se opun confiscării activelor ruse, invocând rațiuni juridice.
Comisia Europeană a propus, recent, proceduri prin care să taxeze profiturile generate de activele ruse blocate de Uniunea Europeană prin sancțiuni, suma care ar putea fi vizată de un impozit special fiind de circa 15 miliarde de euro. Pentru evitarea litigiilor internaționale, Comisia Europeană argumentează că profiturile generate de activele ruse nu sunt datorate Moscovei, pentru că sunt distincte de titlurile principale imobilizate prin sancțiuni. Banca Centrală Europeană (BCE), Fondul Monetar Internațional și unele state membre UE sunt reticente privind utilizarea în vreun fel a activelor ruse.
Oficiali de la Kremlin au avertizat că Moscova va avea ”o reacție exemplară” la planurile Occidentului de blocare a activelor ruse. Conform unor surse citate de agenția RIA Novosti și de site-ul german T-online.de, Rusia pregătește blocarea unor active occidentale în valoare de 288 de miliarde de dolari.
Foto: Profimedia
Citește și: