Vladimir Drăghia a ajuns pe mâna medicilor. Ce OPERAȚIE a suferit

Vladimir Drăghia a ajuns pe mâna medicilor. Ce OPERAȚIE a suferit
Publicat: 24/01/2024, 11:30

Vladimir Drăghia, în vârstă de 37 de ani, a ajuns pe mâna medicilor. Acesta a suferit o intervenție chirurgicală.

Vladimir Drăghia este un fost înotător de performanță, dar și actor. Acesta este cunoscut publicului telespectator și grație concursului ”Exatlon România”, care a fost difuzat de postul de televiziune Kanal D. Actorul este câștigătorul primului sezon al competiției.

Actorul Vladimir Drăghia este căsătorit cu Alice Cavaleru din vara anului 2018. Cei doi au împreună o fetiță minunată, care se numește Zora. În primăvara anului trecut, Vladimir Drăghia a anunțat că urrmează să devină tătic pentru a doua oară. În data de 6 septembrie 2022, Alice Cavaleru a născut. Partenera de viață a lui Vladimir Drăghia a adus pe lume tot o fetiță – Alegra Nova.

Vladimir Drăghia a ajuns pe mâna medicilor zilele acestea, după cum a anunțat chiar el pe contul său de pe o rețea de socializare. Vladimir Drăghia a suferit o intervenție chirurgicală la o clinică privată din București. Acesta a fost operat de deviație de sept.

Vladimir Drăghia a ajuns pe mâna medicilor. ”N-am mai fost anesteziat general, așa că am cam avut emoții, recunosc”

Vladimir Drăghia a mărturisit că deși operația a fost una simplă, a avut emoții dat fiind că a fost nevoie să i se facă anestezie generală.

Actorul le-a explicat celor care îl urmăresc în mediul online că se simte bine și că speră ca, în urma intervenției chirurgicale pe care a suferit-o să poată respira așa cum trebuie.

”Ieri am fost operat pentru deviația de sept. A fost o operație simplă, dar a necesitat anestezie generală. N-am mai fost anesteziat general, așa că am cam avut emoții, recunosc. 🙂”, a transmis Vladimir Drăghia în mediul online.

”Totul e bine, sper ca de acum să pot respira normal”, a mai scris acesta pe contul său de pe o rețea de socializare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Ungurii îți ridică mașina și ți-o vând. Avertisment pentru șoferii români. Legea e lege
Monica Anghel este de nerecunoscut. Cântăreața s-a transformat total
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?