Copilul care s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță NEAUTORIZATĂ din Oradea a murit

Copilul care s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță NEAUTORIZATĂ din Oradea a murit
Publicat: 23/01/2024, 22:03

Copilul în vârstă de un an și jumătate care, joia trecută, a ajuns la spital în stare gravă după ce s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță neautorizată a murit marți după amiaza.

Informația a fost confirmată de reprezentanți ai Spitalului Județean din Oradea, unde copilul a fost internat de câteva zile

„Din păcate pacientul a decedat înainte de ora 16. Am încercat să-l resuscităm, dar nu a mai putut fi salvat”, a declarat pentru ebihoreanul.ro Florina Berte, medic primar ATI, din cadrul Spitalului Județean Oradea, din clădirea de pe strada Corneliu Coposu, informează ebihoreanul.ro.

„La ora 15.55 a fost declarat decesul”, a declarat și Lisa Crăiuț, purtătoarea de cuvânt a unității spitalicești.

Împrejurările incidentului de la grădinița neautorizată din Oradea, Happy Kids, a declanșat o anchetă a Poliției, inițial pentru vătămare corporală din culpă. „Această entitate nu se regăsește în rețeaua școlară a unităților de învățământ din județul Bihor, nefiind nici acreditată, nici autorizată. Le recomand părinților să consulte această listă de pe site-ul instituției noastre, pentru a cunoaște unitățile acreditate, atât publice, cât și private”, declara, vinerea trecută inspectorul școlar general Horea Abrudan.

Unitatea cu pricina se află pe strada Islazului din Oradea, în cartierul Europa, și se prezintă pe Facebook ca fiind o „grădiniță cu accent pe dezvoltarea socio-emoțională”. Serviciile pe care le oferă nu sunt, însă, aprobate sau verificate de vreo autoritate a statului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Două surori din Italia au găsit o sumă uriașă în pivnița bunicului lor. Când au...
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România...
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te...
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie....
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cum pot beneficia românii de umbrelă și șezlong gratuit pe plajele din Thasos. Oferta de...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Amendă de 3.300 de lei. Se interzice montarea pe mașină. 20 de puncte-amendă
Ce escrocherie! Infractorii au golit conturile cu un singur telefon
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie...
Românii din vestul țării, în pericol! Medicii trag un semnal de alarmă. Boala care îi...
Ștefania se visează deja la cratiță, acasă la Cosmin! Ce planuri are concurenta atunci când...
Altercația violentă pe care ar fi avut-o Ștefan Bănică Jr. și Mihaela Rădulescu: "Risca să...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Turneul european al lui Taylor Swift, mai valoros decât Jocurile Olimpice
×