Nicolae Ciucă, la Iași, pe scena din Piața Unirii: „Să ne unim pentru a apăra România de oportuniști, de populiști”

Publicat: 24/01/2024, 11:48
Actualizat: 24/01/2024, 13:05

Mii de persoane participă, miercuri, în Piaţa Unirii din Iaşi, la manifestările de Ziua Unirii Principatelor Române. Pe scena din Piaţa Unirii au urcat liderul PNL, Nicoale Ciucă, secretarul general al PNL, Lucian Bode, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, şi primarul Mihai Chirica. Între participanţi se află şi reprezentanţi ai asociaţiilor care susţin construcţia de autostrăzi în Moldova. 

„Să ne unim pentru a apăra România de oportuniști, de populiști”, a transmis președintele Senatului, în discursul său de pe scena din Piața Unirii.

„Obiectivul nostru pentru viitor este «România, pol de dezvoltare regională». Ca acest lucru să se întâmple avem nevoie de cei mai buni administratori în fruntea țării, în fruntea județelor și a localităților. Avem nevoie de adevărați gospodari ai banilor europeni și ai banilor de la bugetul național și de la bugetele locale.

Atunci când ne-am gospodărit bine și am avut un obiectiv comun am reușit să facem lucruri cu impact major pentru viața oamenilor, la nivel local și național. Am deblocat și se avansează rapid pentru ca Moldova să aibă autostrăzi. Aeroportul de la Iași are un nou terminal, care va transforma profund Iașul în anii care vor urma. Spitalul Sfânta Maria, cel mai mare spital pediatric, a fost modernizat.

În țară se lucrează la alte proiecte mari de infrastructură care au ca obiectiv final unirea tuturor provinciilor istorice printr-o rețea modernă de infrastructură rutier”, a mai spus președintele Senatului.

Cum s-au desfășurat ceremoniile

La ora 9.30 a început un concert de muzică populară, iar la ora 11 au început ceremoniile, fiind intonat imnul, urmat de o slujbă religioasă. Din mulţime s-au auzit, la un moment dat, huiduieli.

La manifestări participă şi peste 2.000 de membri şi simpatizanţi AUR, inclusiv liderul formaţiunii, George Simion. Aceştia au părăsit însă Piaţa Unirii, îndreptându-se spre Palatul Culturii.

Liderul AUR, George Simion, între simpatizanți, la Iași

În Piaţa Unirii se află şi reprezentanţi ai asociaţiilor civice pro-autostradă.

Circulaţia tramvaielor este oprită, iar o latură din Piaţa Unirii este ocupată de maşini de Jandarmerie.

Foto: Facebook

CITEȘTE ȘI: 

Ciucă, răspuns pentru Tudose, de la Iași: “Mă bucur foarte mult că nu sunt din filmul acesta. Eu vreau să fac parte dintr-un serial pe termen mediu”

Ciucă a inaugurat Terminalul 4 de la Aeroportul Iași/PSD Iași: „Încercare DISPERATĂ de asemănare cu o ședință de partid”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?