Kylian Mbappe, care îşi va încheia contractul cu Paris Saint-Germain la finalul acestui sezon, a ales să-şi continue cariera la echipa spaniolă de fotbal Real Madrid, anunţă cotidianul german Bild.
Căpitanul selecţionatei Franţei ar urma să încaseze o primă de instalare de 130 de milioane de euro la sosirea sa la Real Madrid, cu care va semna un contract pe cinci ani, valabil până în 2029.
Cele două părţi trebuie să se pună însă de acord asupra salariului jucătorului, în condiţiile în care Mbappe solicită 70 de milioane de euro pe sezon, în timp ce madrilenii sunt dispuşi să-i ofere doar 35 de milioane de euro brut pe sezon.
Informaţia difuzată de Bild vine la câteva zile după ce unele site-uri de sport din Franţa au anunţat la rândul lor decizia lui Mbappe de a semna cu Real Madrid, club care l-a mai dorit şi în urmă cu doi ani, când atacantul a decis să final să rămână pe Parc des Princes.
Echipa FIFPro a anului 2023 a fost anunţată, luni seară, la Gala FIFA The Best, care are loc la Londra.
Primul 11 FIFPro al anului este următorul: Thibaut Courtois – John Stones, Kyle Walker, Ruben Dias – Bernardo Silva, Jude Bellingham, Kevin De Bruyne – Erling Haaland, Kylian Mbappe, Lionel Messi, Vinicius Jr.
Tot la Londra, Pep Guardiola a fost desemnat antrenorul anului.
Argentinianul Lionel Messi a câştigat premiul pentru cel mai bun jucător al anului 2023, la Gala FIFA The Best, care se desfăşoară, luni, la Londra.
Pe lângă Messi, au mai fost nominalizaţi Erling Haaland (Manchester City / Norvegia) şi Kylian Mbappe (PSG/Franţa).