Florin Barbu: „Continuăm adoptarea și implementarea măsurilor de sprijin pentru fermieri”

Publicat: 25/01/2024, 15:44
Actualizat: 25/01/2024, 22:07

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat noile măsuri de sprijin pentru fermieri adoptate, după ce săptămâna trecută Guvernul a aprobat un sprijin de 100 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal și echivalarea permisului categoria B cu Tr.1.

„Așa cum ne-am luat angajamentul în fața fermierilor, continuăm adoptarea și implementarea măsurilor de sprijin pe care le-am stabilit împreună! „În ședința de Guvern de azi, am adoptat și acordarea a 100 euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe! Primesc sprijin proporțional și crescătorii de porci și păsări. (100 euro/UVM ). Sprijinul este necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri din cauza creșterii preţurilor la furaje, combustibili, utilități și forța de muncă, în contextul războiului din Ucraina”, a transmis ministrul, după ședința de Guvern.

„Am adoptat și ordonanța care le permite fermierilor amânarea plății ratelor la contractele de credit, având în vedere dificultățile pe care le au din cauza secetei pedologice. Fermierii primesc subvenție la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru! Acest lucru înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25% față de cât costă la pompă. Așa cum am promis, suntem alături de fermierii și procesatorii români, continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească!”, a precizat Florin Barbu.

Premierul Marcel Ciolacu: „Îi asigur pe fermierii români că vom continua să-i susţinem”

Premierul Marcel Ciolacu anunţase, la debutul ședinței de Guvern, că Executivul va adopta noi acte normative în sprijinul fermierilor, stabilite împreună cu aceştia. Este vorba de 100 de euro ce vor fi acordați per animal pentru crescătorii de vite de carne şi bivoliţe, plus sume proporţionale şi crescătorilor de porci şi păsări. Potrivit premierului, Cabinetul său va analiza în şedinţă şi actualizarea subvenţiei pentru motorina folosită în agricultură în 2024, astfel că în acest an, va ajunge la valoarea maximă posibilă, adică 2 lei pe litru.

„Adopăm azi noi acte normative în sprijinul fermierilor, stabilite împreună cu aceştia. După sprijinul de 100 de euro pe hectar pentru fermierii din sectorul vegetal afectaţi grav de războiul din Ucraina, venim cu o schemă similară pentru crescătorii de animale. Acordăm 100 de euro per animal pentru crescătorii de vite de carne şi bivoliţe, plus sume proporţionale şi crescătorilor de porci şi păsări. Sunt bani necesari pentru a compensa creşterea preţurilor la furaje, combustibili, utilităţi şi forţă de muncă”, a spus premierul în deschiderea şedinţei Executivului.

În total, Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul alocă peste 72 de milioane de euro crescătorilor de animale.

„Îi asigur pe fermierii români că vom continua să-i susţinem, iar ministrul Agriculturii are încă multe proiecte în acest sens”, a mai spus șeful Executivului.

În plus, Guvernul analizează în şedinţa de joi şi actualizarea subvenţiei pentru motorina folosită în agricultură în 2024.

„În acest an, vom ajunge la valoarea maximă posibilă, adică 2 lei pe litru. Asta înseamnă că fermierii vor primi în total ca subvenţie 25% din costul cu motorina folosită în lucrările agricole”, a conchis Marcel Ciolacu.

  • PROIECT DE ORDONANȚĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bubalinelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei:

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 79.427.740 lei, echivalentul sumei de 16.100.000,00 euro, se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024, în cadrul capitolului 83.01 Agricultură, Silvicultură, Piscicultură și Vânătoare, titlul 40 Subvenții, articolul 40.15 Sprijinirea producătorilor agricoli.

Valoarea totală ce poate fi acordată per beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 euro.

Cuantumul ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este de 100 euro/cap bovină de carne, respectiv bubalină

  • PROIECT DE ORDONANȚĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin şi avicol, în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei:

Ajutorul de stat prevăzut la art. 1 alin. (1) se acordă beneficiarilor, crescători de suine, pentru capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare deținută de beneficiar în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrășat și/sau animale de reproducție, respectiv scroafe și/sau scrofițe montate, cu scopul de a menține activitatea economică.

Valoarea totală ce poate fi acordată pentru întreprinderea care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 280.000 euro.

Cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei, ratele de conversie fiind 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru animale de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe, coeficienții de conversie fiind prevăzuți în anexa nr. 1 la Regulamentul (UE) 2018/1091 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind statisticile integrate referitoare la ferme și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1166/2008 și (UE) nr. 1337/2011.

(6) Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 126.694,4 mii lei, echivalentul sumei de 25,6 milioane euro și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru pe anul 2024, în cadrul capitolului 83.01 Agricultură, Silvicultură, Piscicultură și Vânătoare, titlul 40 Subvenții, articolul 40.15 Sprijinirea producătorilor agricoli

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...