Război în UCRAINA, ziua 703: Statele Unite nu anticipează victorii semnificative ale Ucrainei împotriva Rusiei în 2024

Război în UCRAINA, ziua 703: Statele Unite nu anticipează victorii semnificative ale Ucrainei împotriva Rusiei în 2024
Sursa foto: AP via Mediafax Foto
Publicat: 27/01/2024, 07:26
Actualizat: 27/01/2024, 13:57
13:52

Supravieţuitorii ucraineni ai Holocaustului se tem că îşi vor sfârşi zilele în mijlocul unui alt război

Mii de supravieţuitori ai genocidului nazist continuă să trăiască în Ucraina, unde suferă efectele unei agresiuni militare ruseşti care nu dă semne că se va încheia prea curând şi se tem că-şi vor sfârşi zilele aşa cum le-au început: între sirenele şi bombardamentele pe care Kremlinul le-a readus în Europa, scrie sâmbătă EFE într-un comentariu.

„Copilăria mea a început cu cel de-al Doilea Război Mondial şi în ultimele mele zile trebuie să trec din nou prin aceste lucruri oribile”, spune Valentina Kavsan pentru EFE, care în 1941, când avea doar doi ani, a fost nevoită să părăsească oraşul ucrainean Nipro cu familia sa, să fugă spre est din calea naziştilor şi să se refugieze în Rusia.

La această angoasă care a intrat în viaţa ei când totul părea să indice că se va bucura de anii senectuţii fără convulsiile care i-au marcat existenţa şi pe cea a familiei ei s-a adăugat şi teama fizică de a fi victima dronelor sau rachetelor cu care Rusia continuă să atace Kievul în multe nopţi.

În urmă cu doar câteva săptămâni, explozia unuia dintre aceste proiectile a spart ferestrele clădirii în care se afla Valentina. O şcoală din apropiere a fost, de asemenea, avariată în atac.

În Ucraina trăiesc aproximativ 7.400 de supravieţuitori ai Holocaustului

Potrivit unui studiu publicat săptămâna aceasta de Claims Conference, în Ucraina trăiesc aproximativ 7.400 de supravieţuitori ai Holocaustului, adică 3% dintre victimele evreieşti ale nazismului care mai sunt încă în viaţă în întreaga lume.

Efectele invaziei militare ruse au dublat nevoile supravieţuitorilor care sunt, fără excepţie, persoane vulnerabile din cauza vârstei înaintate, conform Agerpres.

„Există o frică şi o nevoie constantă”, spune Irina Emeţ, de la centrul de servicii sociale Hesed al JDC din Kiev, despre situaţia cauzată de război.

Pentru a răspunde noilor circumstanţe, voluntarii şi angajaţii JDC îi învaţă pe supravieţuitorii ucraineni să folosească dispozitive digitale pentru a comunica, atât în caz de urgenţă, cât şi pentru a primi sprijin emoţional prin apeluri video atunci când vizitele la domiciliu nu sunt posibile.

12:04

Kievul repatriază rămăşiţele a 77 de militari ucişi în Războiul din Ucraina, în pofida prăbuşirii unui avion militar rus în condiţii tulburi

Autorităţile ucrainene au anunţat repatrierea rămăşiţelor a 77 de militari ucraineni, o procedură prevăzută de ”mult timp”, finalizată în pofida prăbuşirii unui avion militar rus în condiţii tulburi, de care Moscova acuză Kievul, relatează AFP.

Rusia acuză Ucraina de doborârea miercuri a unui avion militar de transport de tip Iliuşin 76 (Il-76) în regiune rusă de frontieră Belgorod, în care Moscova susţine că au fost ucişi 66 de prizonieri militari ucraineni care urmau să fie eliberaţi în cadrul unui schimb în aceeaşi zi.

Însă Moscova nu a adus nicio probă prin care să susţină aceste acuzaţii, iar Kievul – care nu a confirmat şi nici nu a infirmat o implicare a sa – şi-a exprimat îndoiala cu cu privire la prezenţa unor prizonieri ucraineni la bord.

„Rămăşiţele a 77 de apărători ucraineni au fost trimise către teritoriul controlat de către Guvern”, a anunţat vineri un centru ucrainean de coordonare însărcinat cu prizonieri de război, citat de News.ro.

”Această repatriere era prevăzută de mult timp”, a precizat centrul.

Această procedură, care pare să nu aibă legătură cu prăbuşirea avionului rus, intervine în contextul în care problema militarilor ucraineni aflaţi pe mâna armatei ruse şi eliberarea lor prin schimburi de prizonieri este deosebit de sensibilă.

Ucraina şi Rusia au deschis amândouă anchete cu privire la prăbuşire.

07:20

Zelenski: Avem nevoie de mai multă încredere pentru mediul de afaceri şi de o economie mai legală şi mai "albă" pentru Ucraina

După ce în urmă cu câteva zile preşedintele Volodimir Zelenski le spunea compatrioţilor că există „probleme serioase” cu mediul de afaceri, vineri seara i-a informat că a avut o întâlnire cu Fiscul şi că a fost creat un mecanism de comunicare cu antreprenorii, pentru că este nevoie de mai multă încredere în mediul de afaceri şi de o economie mai legală şi mai „albă”.

Zelenski le-a spus ucrainenilor, în alocuţiunea video de vineri seară, că a avut în cursul zilei o întâlnire privind situaţia financiară, activitatea fiscului şi veniturile fiscale şi a cerut colectarea taxelor şi impozitelor şi eliminarea afacerilor „la negru”.

„Trecem în revistă raportul pentru anul precedent şi priorităţile pentru acest an. Cel mai important lucru pentru stat şi pentru întreaga noastră societate este ca fiecare antreprenor ucrainean să aibă oportunităţi pentru o muncă economică mai activă. Acest lucru înseamnă că bugetele ucrainenilor ar trebui să se concentreze mai mult pe forţa economiei lor. Statul, instituţiile de stat şi fiecare dintre funcţionarii săi trebuie să facă tot posibilul pentru a promova afacerile legale, „albe””, a spus Zelenski.

El şi-a exprimat recunoştinţa faţă de antreprenorii care au ales să rămână în ţară şi să îşi continue aici activitatea, generând locuri de muncă, dar a subliniat că „munca fiecărei întreprinderi care rămâne în domeniul legal este unul dintre pilonii cheie ai puterii ucrainene”.

Zelenski a anunţat lansarea unui nou mecanism de comunicare cu antreprenorii, Platforma Economică a Ucrainei, care va reprezenta întreprinderile mici, mijlocii şi mari din diferitele regiuni ale ţării. Guvernul, împreună cu Oficiul prezidenţial, administraţiile regionale şi experţii vor trebui să organizeze activitatea platformei. „Sarcina principală este de a face din aceasta un instrument de comunicare eficient. Comunicarea trebuie să fie întotdeauna susţinută de decizii operaţionale – de ceea ce fac sau schimbă instituţiile guvernamentale şi de ceea ce va crea un istoric de normalitate a relaţiilor, în special între aplicarea legii şi mediul de afaceri”, a punctat Zelenski, citat de News.ro.

„Avem nevoie de mai multă încredere pentru mediul de afaceri şi de o economie mai legală şi mai „albă” pentru Ucraina. Avem nevoie de mai multe facilităţi de producţie ucrainene, de mai multe produse ucrainene în diverse industrii”, a declarat Zelenski.

El a mai anunţat că a semnat un decret prin care înfiinţează Consiliul pentru antreprenoriat, aşa cum a fost el definit printr-o decizie a Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, precum şi o platformă ucraineană pentru a stimula antreprenoriatul şi produsele ucrainene.

Statele Unite nu anticipează victorii semnificative ale Ucrainei împotriva Rusiei în 2024

Administraţia Biden lucrează la o strategie pe termen lung pentru susţinerea Kievului, în ciuda impasului de finanţare din Congres. Dar aceste planuri nu anticipează câştiguri semnificative ale Ucrainei împotriva Rusiei în 2024, spun oficialii americani, potrivit The Washington Post.

Încă rănită de eşecul contraofensivei de anul trecut din Ucraina, administraţia Biden elaborează o nouă strategie care va pune accentul mai puţin pe recâştigarea de teritorii şi se va concentra, în schimb, pe sprijinirea Ucrainei pentru a împiedica Rusia să avanseze, în timp ce obiectivul pe termen lung va fi consolidarea forţei sale de luptă şi a economiei, relatează News.ro.

Planul care se conturează este o schimbare bruscă faţă de anul trecut, când SUA şi armatele aliate au furnizat în grabă antrenamente şi au trimis echipamente sofisticate la Kiev în speranţa că acesta va putea respinge rapid forţele ruseşti care ocupă estul şi sudul Ucrainei. Acest efort a eşuat, în mare parte din cauza câmpurilor minate, puternic fortificate şi a tranşeelor din linia întâi ale Rusiei.

Ideea acum este de a poziţiona Ucraina pentru a-şi menţine poziţia pe câmpul de luptă pentru moment, dar „să îi punem pe o traiectorie diferită, pentru a fi mult mai puternici până la sfârşitul anului 2024.şi să îi aducem pe o cale mai sustenabilă”, a declarat, sub acoperirea anonimatului, un oficial de rang înalt al administraţiei SUA, citat de The Washington Post (WAPO).

Planificarea noii strategii de la Washington face parte dintr-un efort multilateral al celor aproape 35 de ţări care susţin Ucraina promiţându-i sprijin economic şi de securitate pe termen lung. Reconfigurarea se face atât din necesitate, având în vedere rezultatele dezamăgitoare ale contraofensivei de anul trecut, şi din convingerea că un efort similar în acest an ar aduce probabil acelaşi rezultat, cât şi ca o demonstraţie de hotărâre durabilă faţă de Vladimir Putin.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri