Alocațiile copiilor au crescut cu 13,8%, începând cu luna ianuarie a acestui an, iar primele alocații majorate vor fi primite în luna februarie.
Astfel, în cazul copiilor până la doi ani, este vorba de o creștere cu 88 de lei, ceea ce înseamnă că vor primi suma de 719 lei. Pentru elevii de până la 18 ani, este vorba de o creștere cu 36 de lei, adică vor primi 292 de lei.
„ 3,6 milioane de copii și tineri care urmează cursuri liceale și profesionale vor beneficia de sume mai mari aferente alocațiilor de stat. Plățile se fac din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a transmis ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, potrivit observatornews.ro.
Alocațiile sunt acordate pe card, pe data de 8 a fiecărei luni. În cazul în care aceasta este o zi de weekend, banii vor fi transferați vineri sau luni, în funcție de decizia agenției care este responsabilă de plăți.
Sursă Foto – caracter ilustrativ: Shutterstock