GÂNDUL GREEN | Care este rolul Transelectrica în lanțul valoric al energiei electrice

Transelectrica administrează rețeaua de transport a energiei electrice de înaltă tensiune și asigură funcționarea în condiții de siguranță a Sistemul Electroenergetic Național. Rețeaua Electrică de Transport, administrată de Transelectrica, preia energia electrică direct de la producătorii de energie și o introduce în sistem.

Este important de reținut faptul că Transelectrica nu prestează activități de distribuție și nici de furnizare a energiei electrice. Drumul energiei electrice din centralele de producție până la consumator este parcurs cu ajutorul mai multor actori principali ai sectorului energetic: transportator, distribuitor, furnizor.

Transelectrica este transportatorul, operatorul care preia energia produsă la tensiuni înalte și o introduce în sistem. De aici, energia este preluată de un alt actor, respectiv distribuitorul, care prin rețeaua distribuție o aduce până la contorul nostru de acasă.

Apoi intervine relația comercială, gestionată de furnizor, către care consumatorul achită factura pentru energia consumată. Precizările au fost făcute de ing. Adrian Dima, de la Dispecerul Energetic Național Transelectrica, în cadrul emisiunii GÂNDUL GREEN.

„Cu cât tensiunea este mai mare, cu atât pierderile sunt mai mici”

GÂNDUL GREEN – emisiune de educație ecologică – a demarat o serie de ediții prin care publicul să fie informat despre rolul și locul fiecărui jucător angrenat în traseul energiei electrice de la producție la consumatorul final.

“Energia electrică este preluată de la producători, din centrale, și transportată la tensiuni de 400 și 220 kV de operatorul de transport și sistem, Transelectrica. Este transportată la astfel de tensiuni deoarece o rețea ideală este aceea fără pierderi de putere. Este destul de greu de îndeplinit acest lucru, însă cu cât tensiunea este mai mare, cu atât pierderile sunt mai mici”, a declarat ing. Adrian Dima, la GÂNDUL GREEN.

Conform acestuia, rețeaua națională de transport al energiei electrice este formată din peste 9.000 de km de linii electrice aeriene și 81 stații electrice de transformare aflate pe întreg teritoriul țării.

“Stațiile de transformare ale Transelectrica sunt situate la periferiile localităților. De obicei, în jurul lor se află stâlpi electrici zăbreliți, din metal de dimensiuni foarte mari, de circa 40 de metri”, a adăugat responsabilul Transelectrica.

„Transelectrica nu prestează activități de furnizare a energiei electrice”

După ce tensiunea energiei electrice este scăzută în stațiile de transformare, la 110, 20 și 10 kV, este preluată de rețele de distribuție, care și gestionează rețelele de medie și joasă tensiune.

În România există mai mulți distribuitori de energie electrică.

“Relația comercială este întreținută de un furnizor. Acesta este o persoană juridică ce prestează activități economice de vânzare a energiei electrice în baza unei licențe emisă de ANRE. Transelectrica nu prestează activități de furnizare a energiei electrice”, a completat ing. Adrian Dima.

  • Transelectrica, companie națională care prestează un serviciu public, administrând rețeaua de transport al energiei electrice de înaltă tensiune, ocupă locul central în lanțul valoric.
  • Traselectrica asigură preluarea energiei electrice direct de la producători și introducerea în sistem.

Transelectrica reprezintă, de asemenea, principalul responsabil pentru asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic Național, echilibrând permanent producția de energie cu consumul de energie electrică.

Transelectrica este și legătura României cu rețeaua europeană interconectată de transport al energiei electrice din Europa, fiind membru al ENTSO-E (Rețeaua Europeană a Operatorlor de Transport pentru Energie Electrică).

În prezent, România este interconectată cu Europa prin intermediul a 9 linii de interconexiune de 400 kV cu o capacitate transfrontalieră de 3700 MW.


Citește și:

VIDEO | Alexandra Bocșe: „România și-a redus emisiile de carbon. Anul de referință pentru emisii este 1990”

EXCLUSIV VIDEO | Geanin Șerban, OIREP Ambalaje: ”Sintagma «cantitățile care intră în instalația de reciclare» trebuie clarificată”

EXCLUSIV VIDEO Geanin Șerban, OIREP Ambalaje: „Ministerul să fie conștient că anumite lucruri nu funcționează. Să reglementăm, nu să interpretăm”

EXCLUSIV VIDEO | România riscă să plătească milioane de euro pentru depozitele de deșeuri neînchise. Fechet: ”Mă tem că va fi o condamnare în toamnă”

EXCLUSIV VIDEO | OUG 125/2022, tratament discriminatoriu între stat și privat și între privați

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri