Poliția s-a autosesizat și a deschis un dosar penal in rem cu privire la infracțiunea de agresiune sexuală, după ce patronul festivalului Untold, Bogdan Buta, a fost acuzat că ar fi abuzat sexual doi băieți minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani. Potrivit surselor GÂNDUL, ancheta va fi desfășurată sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj.
UPDATE: IPJ Cluj confirmă că a demarat cercetări din oficiu, „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”
„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că una dintre persoanele implicate în organizarea festivalului Untold ar fi agresat sexual, în anul 2021 doi minori, Compartimentul Relații Publice este abilitat să precizeze următoarele:
Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul inspectoratului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au demarat în cursul zilei de azi, 29 ianuarie a.c., cercetări din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 219 din Codul penal aflat în vigoare la momentul la care fapta prezentată în spațiul public ar fi fost comisă.
Precizăm faptul că până în prezent, la nivelul inspectoratului nu au fost primite sesizări sau plângeri penale care să vizeze informațiile expuse în cursul acestei zile în spațiul public.
Polițiștii de investigații criminale vor desfășura toate activităţile care se impun în vederea clarificării acestui caz și punerii în aplicare a măsurilor legale în consecință”, se arată în comunicatul Poliției.
Știrea inițială. Politiștii au luat aceasta decizie după ce s-au sfătuit mai multe ore cu procurorii asupra modului de abordare, au precizat sursele GÂNDUL. Într-o primă etapă, Bogdan Buta, va fi chemat ca martor, iar încadrarea ar putea fi schimbată în funcție de probele care apar la dosar pe parcursul desfășurării anchetei.
Detaliile înfiorătoare au fost făcute publice de jurnalistul Liviu Alexa. El susține că patronul festivalului UNTOLD ar fi făcut sex în 2021 cu Adrian și Ștefan, ambii minori, după ce anterior ar fi invitat în total trei băieți acasă la el. Ei au fost „agățați” pe o aplicație de dating destinată persoanelor gay.
Presupusele victime au povestit că au fost îmbătate și drogate înainte de a fi abuzate sexual. Milionarul ar fi făcut sex anal și oral cu aceștia în noaptea de 9 spre 10 februarie 2021, conform Ziar de Cluj.
Culmea e că Buta nu i-a întrebat nicio clipă pe cei doi băieți ce vârste au! Mai mult, apoi, după consumarea orgiei sexuale, i-a amenințat pe minori că îi caută pe acasă sau pe la școală, pentru că puștii îi furaseră două perechi de adidași, conform sursei citate.
Ca să ascundă infracțiunea îngrozitoare, milionarul s-ar fi oferit să le dea 2.000 de lei pe card, pentru a le cumpăra tăcerea.
Discuții incredibile online: „Ai vrea să vii în vizită?”
Buta indică în conversație că e gay activ, nu pasiv.
Ulterior, Buta le cheamă un Uber, le indică unde stă și, în mai puțin de 25 de minute, toți 3 minorii sunt în fața vilei sale somptuoase. Au ajuns, unul dintre ei, Adi, mai precaut, face o poză pe furiș cu casa. Timp de trei ore, Buta le dă de băut șampanie scumpă, adică „Moet roze”! Apoi recunoaște că e patronul UNTOLD. Bogdan le pune muzică, le mai dă să bea, le povestește cum toți artiștii mari ai lumii îi mănâncă din palmă.
Mai mult, el a relatat că, atunci când au ajuns acasă la Buta au văzut într-o scrumieră două chiștoace de joint, semn că se fumase cannabis înainte. Ba au mai găsit și pe balcon într-o scrumieră cannabis. Buta a zis că el nu fumează, că au fost doi prieteni înainte și au fumat ei.
Dar și Adi, băiatul “cu fundul mic” refuzat de Buta s-a simțit neobișnuit de rău. Cât a durat actul sexual al lui Buta cu cei doi minori, undeva la o oră, Adi a fost nevoit să iasă pe balcon să ia aer, anunță ziardecluj.ro.
Milionarul le-a cerut să-i restituie 3 perechi de adidași, care costă în jur de două mii de euro
Părăsit la parter, Adi se simte frustrat și ia o decizie surprinzătoare: să îi fure lui Buta două perechi de adidași Yeezy și una de Balenciaga, o foiță Versace și niște căști Apple.
Ștefan, minorul de 16 ani, coboară agitat după partida de sex, Bogdan e încă “magificat” și nu prea protestează la dorința puștilor de a pleca. Minorii părăsesc locuința cel mai probabil în jurul orei 3.30 noaptea.
Ulterior, Buta a observat că puștii i-au furat adidașii. Și mai observă că i-au luat și 60 de euro de pe comodă. Înnebunește de nervi! După ce că a profitat de ei emoțional și sexual, Buta le scrie în nici o oră de când părăsiseră casa, că el vrea înapoi ce i se furase. Milionarul le-a cerut să-i restituie 3 perechi de adidași care valorează în jur de două mii de euro, potrivit ziardecluj.ro.
I-a amenințat că le distruge viețile
Dorind să își recupereze bunurile, Bogdan Buta i-a amenințat, în primă fază pe minori. Le-a spus că are prieteni în poliție, că le distruge viețile.
Apoi, milionarul îi cheamă la „negocieri”. Au loc două întâlniri cu toții împreună și una doar cu Ștefan, minorul de 16 ani, toate la el acasă. La ultima întâlnire doar cu Ștefan, Buta i-a dat de înțeles că doar pe el îl place!
Îi vine în cap și o stratagemă cu care să împuște doi iepuri deodată: le propune o sumă de bani 1) ca să le închidă gura că a făcut sex cu ei fiind minori și 2) totuși să își recupereze boracii de „teneși” Yeezy și Balenciaga. În total 2.000 de lei!
În acest caz, a fost sesizată ambasada EAU, din moment ce, în două săptămâni, la Dubai, va avea loc festivalul UNTOLD. Articolul a ajuns inclusiv la ambasadele de la București care au Islamul ca religie oficială. Inclusiv Mirtopolitul Clujului, Andrei, a fost înștiințat, la fel ca Muftiul Iusuf Murat, cel care conduce lumea musulmană în România.