Primăria lui Nicușor Dan a cheltuit peste 8 milioane € pe procese. Povestea „armatei” de avocați și procesele fantasmagorice pierdute ale edilului

Primăria lui Nicușor Dan a cheltuit peste 8 milioane € pe procese. Povestea „armatei” de avocați și procesele fantasmagorice pierdute ale edilului

În anii 2022 și 2023, Primăria Municipiului București (PMB) a cheltuit peste 41 de milioane de lei (peste 8 milioane de euro) pe asistență juridică. Adică pentru contracte semnate cu zeci de case de avocatură, pentru diferite spețe. Reprezentanții PMB au precizat pentru Gândul că Municipalitatea este în prezent parte în peste 10 mii de dosare aflate pe rolul diferitelor instanțe. Cu toate că are o „armată” de avocați, primăria condusă de Nicușor Dan pierde pe bandă procesele legate de suspendarea sutelor de PUZ-uri din Sectorul 2.

„În decursul anului 2023, Municipiul București a achitat suma de 17.876.228,84 lei către societățile profesionale de avocați și/sau cabinete de avocați ce au încheiate acorduri cadru/contracte subsecvente de prestări servicii juridice având ca obiect prestarea de servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică pentru a susține apărarea intereselor Municipiului București/Consiliului General al Municipiului București”, se arată într-un răspuns al Primăriei Municipiului București, la solicitarea Gândul.

Potrivit sursei citate, cheltuielile pentru serviciile de consultanță și asistență juridică au fost achitate de către Municipiul București în anul 2023 către următoarele societăți profesionale de avocați și/sau cabinete de avocați:

  • Cabinet avocat Cliza Marta Claudia;
  • SCA Constantinof și Asociații;
  • Cabinet de Avocat Dobrovici Sorin Valeriu;
  • Dragomir si Asociatii SPARL;
  • Cabinet de Avocat Drăjneanu Carmen Mariana;
  • SCPA Firon Bar – Nir;
  • Grigorescu Stefanica și Asociații SPARL;
  • SCA Ionescu și Sava;
  • SCA Leaua Damcali Deaconu Paunescu;
  • Cabinet de avocat Stefan Mihai;
  • Cabinet de Avocat Maria Cristina Mitu;
  • SPRL Mocanu și Asociații;
  • Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen;
  • Cabinet de avocat Pop Paul;
  • Cabinet de avocat Adrian Radulescu; Zamfirescu, Racoti & Partners.

PMB a cheltuit peste 23 de milioane de lei în 2022, pe procese

În 2022, PMB a cheltuit mai mult decât în 2023, respectiv 23,5 milioane de lei.

Potrivit PMB, cheltuielile pentru serviciile de consultanță și asistență juridică în anul 2022 au fost achitate de Municipalitate către următoarele societăți profesionale de avocați și/sau cabinete de avocați:

  • SCA Bustea – Deheza și Asociații;
  • Cabinet avocat Cliza Marta Claudia;
  • SCA Constantinof și Asociații;
  • Cabinet de Avocat Dobrovici Sorin Valeriu;
  • Dragomir si Asociatii SPARL;
  • Cabinet de Avocat Drăjneanu Carmen Mariana;
  • SCPA Firon Bar – Nir;
  • Grigorescu Stefanica și Asociații SPARL;
  • SCA Ionescu și Sava;
  • SCA Leaua Damcali Deaconu Paunescu;
  • Cabinet de avocat Ștefan Mihai;
  • Cabinet de Avocat Maria Cristina Mitu;
  • SPRL Mocanu și Asociații;
  • Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen;
  • Cabinet de avocat Pop Paul;
  • Cabinet de avocat Adrian Radulescu;
  • Cabinet de avocat Tătăruș Carmen; Zamfirescu, Racoti & Partners.

Potrivit PMB, cheltuielile pe anul 2022 către aceste societăți sunt în sumă totală de 23.588.386,55 lei.

Peste 41 de milioane de lei au costat avocații în doi ani

În total, în anii 2022 și 2023, Primăria Capitalei a cheltuit peste 41,5 milioane de lei, adică peste 8,3 milioane de euro (la cursul zilei –  n.r.) pentru asistență juridică.

În prezent, Municipalitatea este parte în peste 10 mii de procese. Potrivit PMB, cei 60 de juriști angajați nu ar face față acestui număr mare de dosare.

„În mod curent, Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București sunt parte în peste 10.000 dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, în diverse stadii procesuale. În această calitate, Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București sunt ținute să formuleze apărări, să propună administrarea unor probatorii, să redacteze cereri de chemare în judecată, să promoveze căi de atac. Toate aceste obligații procesuale sunt supuse unor termene imperative scurte în noul Cod de Procedura Civilă (ex termenele prevăzute de art. 201 Codul de Procedura Civilă), astfel încât Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București pot fi expuse imposibilității de a respecta aceste termene prin raport la numărul mare de cauze în care sunt parte. Volumul de muncă implicat de asistență și/sau reprezentarea juridică în litigii nu poate fi asigurat exclusiv prin personalul propriu de specialitate juridică”, se arată în răspunsul PMB.

Deși are contracte cu o armată de avocați, pentru care a cheltuit exorbitanta sumă de peste 8 milioane de euro, primăria condusă de Nicușor Dan pierde procese pe bandă, mai ales pe cele din dosarele legate de suspendarea PUZ-urilor din Sectorul 2.

Toate detaliile despre procesele intentate de Nicușor Dan împotriva „colegului” său Radu Mihaiu, și pe care edilul general le pierde, pot fi citite AICI.

Primii care au tras un semnal de alarmă în ceea ce privește cheltuielile PMB pentru asistență juridică sunt cei de la FACIAS, care au dezvăluit recent suma cheltuită de Primăria Capitalei în anul 2023.

Citește și:

VIDEO EXCLUSIV | Ce proiecte vitale pentru București ar fi blocat Nicușor Dan. Fost city manager: „E rea-voință. Nu a reabilitat nici măcar o clădire”

Nicușor Dan vrea toalete ecologice în parcuri cu 3,2 milioane de euro. Acord-cadru, cu un singur operator, pe o perioadă de patru ani

EXCLUSIV | Nicușor Dan, acuzat că betonează Podul Grant când afară e ger: „Așa vor apărea probleme de structură” / PMB: „Nu facem astfel de lucrări”

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online