SUA continuă eforturile pentru un acord între Israel și Hamas /Casa Albă AMENINȚĂ grupurile islamiste, dar nu vrea război cu Iranul

Publicat: 31/01/2024, 22:41

Administrația SUA a anunțat, miercuri seară, continuarea eforturilor diplomatice pentru ajungerea la un acord între Israel și grupul islamist Hamas, pledând pentru acțiuni de evitare a unui război cu Iranul, dar amenințând grupurile islamiste care au comis atacul asupra unei baze americane din Iordania.

Jake Sullivan, consilierul pentru Securitate Națională al președintelui Joe Biden, s-a întâlnit la Washington cu Ron Dermer, ministrul israelian pentru Afaceri Strategice.

”Au discutat despre situația de pe teren din Fâșia Gaza. A fost și o nouă oportunitate de a discuta despre intensificarea asistenței umanitare pentru populația Fâșiei Gaza. Sigur că au discutat și despre eforturile noastre colective de eliberare a tuturor ostaticilor, pentru a-i aduce acasă la familii. Negocierile și discuțiile sunt în curs”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă.

Anterior, Jake Sullivan s-a întâlnit cu rudele ostaticilor americani din Fâșia Gaza și cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, în eforturile de ajunge la un nou acord între Israel și grupul Hamas.

Israelul și grupul Hamas semnalează progrese în negocieri

Oficiali israelieni au semnalat miercuri seară, potrivit cotidianului Haaretz, progrese în negocierile cu Hamas, intermediate de Qatar, Egipt și Statele Unite.

La rândul său, Ismail Haniyeh, liderul Biroului politic al organizației palestiniene Hamas, s-a declarat dispus să accepte un acord cu Israel care să garanteze un armistițiu extins în schimbul eliberării unora dintre cei peste 130 de ostatici israelieni.

Bilanțul ofensivei militare israeliene din Fâșia Gaza a ajuns la 29.900 de morți și peste 65.000 de răniți. Armata israeliană a lansat ofensiva în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile islamiste care au vizat pe 7 octombrie 2023 comunități din sudul Israelului, soldate cu aproximativ 1.200 de morți și peste 5.400 de răniți.

Washingtonul amenință grupurile islamiste pro-iraniene

John Kirby a avertizat că, deși Statele Unite nu vor izbucnirea unui război cu Iranul, Washingtonul va acționa pentru contracararea grupurilor islamiste pro-iraniene din Siria și Irak.

”Sigur că trebuie să demonstrăm forță față de aceste grupuri islamiste susținute de Iran. Cu toate acestea, aș spune câteva lucruri. În primul rând, am spus de mai multe ori, nu vrem război cu Iranul, nu încercăm să ajungem la un conflict extins, nu vrem un război cu Iranul. În al doilea rând, avem obligații în regiune, inclusiv față de trupele și obiectivele noastre, iar acum atacurile s-au soldat cu moartea a trei militari americani. Va trebui să acționăm pentru a ne asigura că cei responsabili vor fi trași la răspundere”, a atras atenția John Kirby.

”Credem că atacul din Iordania a fost planificat, finanțat și comis de un grup denumit Rezistența Islamică din Irak, o organizație din care fac parte mai multe facțiuni, inclusiv Kataib Hezbollah”, a subliniat John Kirby.

Trei militari americani au fost uciși, iar câteva zeci au fost răniți în urma unui atac cu drone care a vizat duminică Baza militară Turnul 22 (Tower 22), situată în nord-estul Iordaniei, în apropierea frontierelor cu Siria și Irak. Cel puțin 40 de militari americani au necesitat îngrijiri medicale după atac, mulți pentru traume psihice. Statele Unite au trupe în estul Siriei și în Irak în cadrul misiunii de combatere a grupului terorist Stat Islamic (ISIS/Daesh). Bazele americane din Iordania au misiuni ”separate”, a precizat John Kirby.

Președintele Joe Biden a atribuit atacul ”grupurilor militante radicale susținute de Iran”.

”Vom riposta. Îi vom trage la răspundere pe toți cei responsabili, în modul și în momentul alese de noi”, a avertizat liderul de la Casa Albă.

Însă Iranul a avertizat că va riposta la orice atac al Statelor Unite. ”Auzim amenințări din partea oficialilor americani, eu le spun că ne-au testat deja și că ne cunoaștem unii pe alții, nicio amenințare nu va rămâne fără răspuns. Noi nu vrem un război, dar nici nu ne temem de război”, a declarat Hossein Salami, comandantul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice.

Hossein Amirabdollahian, ministrul iranian de Externe, a îndemnat Washingtonul să se concentreze pe o soluție politică pentru evitarea escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.

”Statele Unite trebuie să înceteze amenințările și să se concentreze pe o soluție politică. Trebuie să accepte ideea existenței rezistenței islamice”, a atras atenția ministrul de Externe de la Teheran.

Președintele Joe Biden a declarat, marți, că a luat o decizie privind riposta la atacul asupra unei baze americane din Iordania, atribuind Iranului responsabilitatea indirectă, dar semnalând că nu vrea un război cu Teheranul.

Întrebat de jurnaliști dacă a decis cum va riposta la atacul din Iordania, Biden a răspuns: ”Da”. Rugat să spună dacă Iranul este responsabil, Biden a precizat: ”Consider că Iranul este responsabil în sensul că le furnizează armament celor care au comis atacul. Nu cred că avem nevoie de un război mai amplu în Orientul Mijlociu, nu vreau acest lucru”.

Foto: Profimedia

Citește și:

The Jerusalem Post: Manevra STRATEGICĂ a lui Netanyahu privind viitorul Fâșiei Gaza

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar