Avertismentul șefului Statului Major al Apărării, privind PERICOLELE care vizează România, demontat de premier: „Nu a fost niciodată mai sigură”

Avertismentul șefului Statului Major al Apărării, privind PERICOLELE care vizează România, demontat de premier: Nu a fost niciodată mai sigură
Publicat: 01/02/2024, 14:06
Actualizat: 01/02/2024, 14:21

Generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Armatei Române, a lansat un avertisment dur, privind posibilitatea unui conflict armat cu Rusia, un subiect discutat intens în spațiul public, dar și la nivelul oficialilor internaționali și a analiștilor politici. Acesta a mai precizat că a discutat problema inclusiv la nivel de Consiliu Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Marcel Ciolacu a contrazis afirmațiile oficialului Armatei Române, punctând că România a nu a fost niciodată mai sigură.

„Populația României trebuie să se îngrijoreze”

Șeful Statului Major al Apărării a acordat un interviu în care a menționat pericole care vizează România „în perioada imediat următoare.” Generalul Gheorghiță Vlad, noul șef al Statului Major al Apărării, mărturisește că „nu trebuie irosită” nicio secundă și că România trebuie să se pregătească rapid pentru un conflict iminent declanșat de Federația Rusă.

Ofițerul de rang înalt amintește, în același interviu extins acordat publicației Europalibera.org, că România nu are cadrul legal necesar în acest moment pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina și nici pentru a acționa proporțional cu pericolele militare existente.

„Populația României trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătită. Este nevoie de o lege care să permită învățarea voluntară a bărbaților și femeilor de până în 35 de ani să tragă cu arma, să-și facă o decontaminare. (…)

Parlamentul nu a adoptat până acum legile cerute de Armată pentru a putea apăra eficient și complet România. (…) Rezerviștii României sunt prea bătrâni pentru a lupta pe front. Deficitul de personal la Armată este de zeci de procente. 6.000 de angajați au părăsit Ministerul Apărării numai în 2023″, a precizat în interviul citat șeful Statului Major al Armatei Române.

Generalul-locotenent Gheorghiță Vlad a mai punctat că, „până nu se modifică legi precum cea a Apărării, de organizare și funcționare a Ministerului Apărării Naționale, cea privind regimul armelor și munițiilor, Armata nu are libertatea deplină de a folosi armamentul pe timp de pace, în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucție.”

„Chiar dacă este an electoral, cred că trebuie să fie o linie roșie cu anumite lucruri”

Premierul Marcel Ciolacu l-a contrazis joi, într-o conferință de presă, pe noul șef al Statului Major al Apărării, general-locotenentul Gheorghiţă Vlad, care a afirmat că românii trebuie să se pregătească pentru un război.

„România nu are niciun risc să fie angajată într-un război, România nu a fost niciodată mai sigură din acest punct de vedere decât este astăzi. Faptul că facem parte din NATO este foarte important și vedeti ce desfășurare de forțe și militari din toată Europa și SUA sunt pe teritoriul României, poliție aeriană, deci haideti să stăm liniștiți, că România nu va intra în niciun război. Chiar dacă este an electoral, cred că trebuie să fie o linie roșie cu anumite lucruri cu care ne jucăm și cu care nu ne jucăm”, a comentat Marcel Ciolacu declarațiile generalul-locotenentului. Gheorghiță Vlad.

Avertisment șeful armatei britanice: „Europenii și cetățenii UK să se pregătească de un posibil război cu Rusia”

Și șeful militar al armatei britanice i-a avertizat pe cetățenii Regatului să fie pregătiți de un război la nivelul celor două mari conflicte din secolul XX. Generalul Patrick Sanders a făcut declarațiile la Expoziția Internațională de Vehicule Blindate de la Londra, potrivit Euronews.

El a mai spus că invazia rusească a Ucrainei este un semnal al lucrurilor care vor veni, avertizând că lecțiile războaielor trecute trebuie învățate înainte să fie prea târziu.

„Predecesorii noștri au eșuat în a înțelege implicațiile așa-zisei Crize din Iulie, din 1914 (n. red. – premergătoare Primului Război Mondial), și s-au împiedicat până au căzut într-unul dintre cele mai groaznice războaie. Nu ne permitem să facem aceeași greșeală și astăzi. Ucraina chiar contează.

Acest război nu este doar despre pământul negru din Donbas, sau doar despre reînființarea Imperiului Rus – este despre învingerea sistemului nostru (democratic – n. red.) și a modului nostru de viață politic, psihologic și simbolic. Felul în care răspundem, noi fiind o generație ante-belică, va avea implicații mari pentru istorie. Curajul ucrainenilor ne-a mai cumpărat niște timp, pentru moment”, a spus generalul.

CITIȚI ȘI:

AVERTISMENTUL șefului armatei britanice: E nevoie ca europenii și cetățenii UK să se pregătească de un posibil război masiv cu Rusia

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură