Prima pagină » Actualitate » „Hoțul de cărți”, varianta românească. Bătrân filmat când fură un tratat

„Hoțul de cărți”, varianta românească. Bătrân filmat când fură un tratat

„Hoțul de cărți”, varianta românească. Bătrân filmat când fură un tratat

Un bătrân a fost filmat în municipiul Târgu Jiu în timp ce fura o carte dintr-un magazin.

Magazinul a publicat o înregistrare cu incidentul pe Facebook în speranța că îl va găsit pe „hoțul de cărți”. Acesta este și numele unui bestseller internațional scris de australianul Markus Zusak, care spune povestea unei fete din Germania care fura, ocazional, cărți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Bătrânul poate fi văzut cum ia o carte de pe raft, o studiază puțin și apoi o bagă în geantă.

„Rog pe cei care recunosc persoana din filmare/pozele atașate să o anunțe să vină să achite cartea ce a sustras-o în mod intenționat astăzi dintr-un magazin situat în Centrul Comercial Parâng Târgu-Jiu“, este mesajul postat pe Facebook de către Nicolae Drondoe.

Cartea, un tratat de fiziologie a omului, este una scumpă, având prețul de peste 500 de lei.

Mulți utilizatori de Facebook nu au fost deranjați de gestul bătrânului. „Nu încurajez furtul, dar este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în ultima vreme. E bine de știut că încă mai există «hoți de cărți». Oare ce carte era?“, a scris cineva la postarea făcută de Drondoe.

„Dă-mi mesaj în privat, că o achit eu”, a comentat altcineva.

O persoană, care l-ar fi recunoscut pe bărbat, susține că acesta suferă de probleme de sănătate serioase și că familia lui, una respectabilă, va achita cartea.

Anul trecut a mai fost un caz similar în Târgu Jiu. Femeia prinsă atunci că a furat o carte a fost, însă, iertată de procuror și nu a fost trimisă în judecată, transmite Adevărul.

Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii ... vezi toate articolele

Citește și