Dacă în cazul marilor magazine, care comercializează băuturi, colectarea ambalajelor înscrise în Sistemul de Garanție-Returnare este făcută automat, prin Reverse Vending Machines (RVM) sau manual, o provocare este în cazul magazinelor mici. Și acestea, care sunt înscrise în SGR, au obligația colectării, ca și celelalte, însă, în cazul lor, legea prevede unele facilități. La acesta se adaugă și alte ajutoare, inclusiv de la administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, după cum a precizat, la Gândul Green, Anca Marinescu, Corporate Affairs and Communication Manager RetuRO.
În cazul magazinelor mari, colectarea se face și automat și manual, în funcție de modelul de business ales de administratori. Și magazinele mici, înscrise în SGR, au obligația colectării, însă au primit ajutor din partea legiuitorului.
“E important de știut pentru magazinele mici, cele până în 200 mp – au obligația să colecteze la fel ca toți ceilalți, dar au posibilitatea de a se asocia, fie între ele, fie de a cere unității administrativ-teritoriale pe raza căreia își desfășoară activitatea să îi ajute cu un punct comun de colectare. Este un stimulent în plus pentru ei de a organiza punctele de colectare și un ajutor”, a declarat Anca Marinescu.
Pentru că trăim în comunitate, pașii pe care-i facem acum au darul de a avea un mediu mai curat, dar, în același timp, și de a ne atinge țintele de reciclare asumate. Beneficiile sunt pentru toți și peste tot. Obligațiile întotdeauna aduc și lucruri bune, spunem noi. Este firesc când locuim într-o comunitate să facem lucruri împreună. Nu este doar despre RetuRO, este un proiect al nostru, al tuturor. Fiecare are partea lui mică.
De altfel, reprezentantul RetuRO a precizat care sunt obligațiile pe care le are entitatea, dar și ala cele ale magazinelor și producătorilor.
“RetuRO are obligația de a implementa sistemul, de a pune la dispoziție infrastructura care ne va ajuta pe toți să colectăm mult mai ușor, să ne devină drag obiceiul de a duce înapoi recipientele pe care le-am folosit. Magazinele au obligația de a face punctele de colectare și a le organiza în așa fel încât nouă să ne fie ușor. Producătorii au obligația să inscripționeze ambalajele în așa fel încât nouă să ne fie ușor să le identificăm. Obligația noastră e să asigurăm nu doar un viitor mai bun pentru generația următoare, ci o viață mai bună astăzi pentru noi toți”, a arătat managerul de comunicare RetuRO.
Lansarea Sistemului de Garanție-Returnare a fost precedată de o campanie de informare.
“Pentru comercianți am desfășurat, în septembrie și octombrie, o serie de webinarii dedicate, prin care să înțeleagă fiecare componentă a sistemului și felul în care ei trebuie să respecte fiecare dintre cerințele sistemului”, a precizat reprezentantul RetuRO.
Seminariile pe care le-am făcut online, ca să fie cât mai accesibile pentru toată lumea, au rămas atât pe pe site-ul nostru (https://returosgr.ro/), cât și pe canalul de youtube (https://www.youtube.com/@returosgr). Ele sunt în continuare încărcate, pot fi urmărite oricând, sunt extraordinar de explicative. Fiecare lucru este luat și disecat în așa fel încât să răspundem la orice întrebare poate să apară.
Mai mult, pentru agenții economici, a fost creat special un call-center unde au primit răspunsuri la orice întrebare legată de sistem.
“Colegii mei din call-center au asistat câteva zeci de mii de comercianți în procesul de înscriere în platforma RetuRO, în procesul de semnare a contractelor, în înțelegerea tipului de informații pe care ei trebuie să le pună la dispoziția RetuRO,”, a explicat acest proces Anca Marinescu.
Dincolo de evenimentele online sau de explicațiile telefonice, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare organizează întâlniri cu reprezentanți ai agenților comerciali și autorități locale cu scopul de a face bine înțeleasă funcționarea sistemului.
“Am mers în decembrie în Ploiești și am strâns și primari din județele limitrofe județului Prahova. O să mergem acum la Timiș. Încep vizitele colegilor mei, punctual, în magazine – începând cu luna februarie, vor vizita toți cei 65.000 de operatori economici care s-au înscris în sistem, cu un un kit de vizibilitate prin care magazinul lor va fi marcat ca punct de colectare pentru pentru cumpărători și de asemenea, cu foarte multe informații relevante”, a mai precizat managerul de comunicare RetuRO.
O altă contribuție la implementarea, dezvoltarea și eficientizarea SGR și-o aduc și producătorii, prin distribuitori.
“Ne bazăm la rândul nostru și pe acționarii noștri producători, care prin forța lor de distribuție ne ajută cu diseminarea informațiilor și pregătim și pentru ei încă o tură de materiale informative, pe care să le poată livra către comercianți. Este foarte important să ne implicăm cu toții în perioada următoare, pentru ca acest sistem să funcționeze”, a conchis Anca Marinescu, Corporate Affairs and Communication Manager RetuRO.
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), administrat de RetuRO, are scopuri precise: un mediu mai curat, o economie alimentată de materiale reciclabile, ceea ce se numește economie circulară, precum și atingerea țintelor de colectare și reciclare asumate de România la nivel european.
Interviul integral AICI:
CITEȘTE ȘI: