Membrii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) pichetează joi, 8 februarie, sediul Ministerului Sănătăţii, după care este programat un protest în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Potrivit unui comunicat, membri ai Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” pichetează în intervalul 12:00 – 14:00 Ministerul Sănătăţii, iar alţi membri ai săi vor protesta între orele 14:00 – 15:00 în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
„Nemulţumirea membrilor Federaţiei Solidaritatea Sanitară este accentuată de atitudinea de care Guvernul a dat dovadă la negocierea din data de 5.02.2024.
În cadrul acelei întâlniri, reprezentanţii FSSR au constatat că oferta Guvernului nu doar că este insuficientă raportat la aşteptările legitime ale angajaţilor din sănătate (exprimate prin revendicări), ci şi lipsită de onestitate.
Deşi anterior Guvernul a anunţat public intenţia unei creşteri cu 20% (pentru întreg anul 2024) a anvelopei salariale/fondului de salarii (care ar însemna, în medie, o creştere cu 20% a veniturilor salariale), la întâlnirea din 5 februarie ne-au comunicat că «s-au înţeles» să crească doar salariile de bază cu 20% (care înseamnă că angajaţii din sănătate vor beneficia, în medie, de o creştere cu doar 13,9% a veniturilor salariale), refuzând aplicarea creşterilor asupra tuturor drepturilor salariale”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, decizia de continuare a protestelor a fost determinată de comportamentul „lipsit de onestitate” faţă de angajaţii din sănătate, de „refuzul onorării angajamentelor” pe care Guvernul le-a asumat public în cadrul negocierilor de anul trecut faţă de membrii Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi de absenţa dorinţei de-a satisface restul revendicărilor.
Printre revendicările sindicaliştilor se numără creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajaţi din Sănătate cu cel puţin 25% în 2024, acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de Legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienţilor de ierarhizare la salariul minim pe economie aflat în plată, raportarea sporurilor la salariul aflat în plată, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază, acordarea indemnizaţiei de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie aflat în plată, adoptarea proiectului de lege a salarizării – anexa pentru Sănătate negociat cu Ministerul Sănătăţii în forma stabilită cu partenerii sociali şi aplicarea grilelor de salarizare stabilite prin raportare la salariului minim pe economie aflat în plată.
De asemenea, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” solicită finalizarea negocierii clauzelor, procedurilor şi anexelor conform obligaţiilor convenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector Sănătate 2023 – 2025, incluzând transpunerea şi aplicarea Anexei nr. 13, adoptarea măsurilor de creştere a calităţii vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate şi de creştere a calităţii actului medical, acestea incluzând măsuri precum recunoaşterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare, introducerea conciliatorilor specializaţi în conflictele individuale de muncă din sectorul sănătate, echivalarea competenţelor asistentelor medicale absolvente de şcoală postliceală.