Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, nu se dezminte și încearcă să se îndrepte către viitoarele alegeri din postura edil optimist. Nu mai este un secret pentru nimeni că Primăria Municipiului București (PMB) este „prinsă” ca într-o menghină, iar cheltuielile sunt enorme și suportate, în ultimă instanță, din bani publici.
Primarul general al Capitalei a susținut, duminică, o conferință de presă în care a recunoscut că instituția pe care o conduce are aproximativ 5.000 de litigii în fiecare an, cifra fiind una de-a dreptul uriașă. Și, firește, cheltuielile din bani publici sunt pe măsură.
În același timp, edilul nu s-a ferit să spună și că „avem de dat bani din urmă”, dar a considerat că, la nivelul Direcției Juridice, există un „management rezonabil”.
Nu mai puțin de 6 case de avocatură, potrivit lui Nicușor Dan, lucrează pentru a „rezolva” procesele în care este implicată instituția pe care o conduce de aproape 4 ani.
„Avem în continuare cam 5.000 de litigii noi pe an. Cred că există un management rezonabil la nivelul Direcţiei juridice, avem acord-cadru cu şase case de avocatură care preiau dosarele cele mai importante. Avem şedinţe periodice pe aceste dosare importante şi am început să nu mai pierdem, dar avem de plătit din urmă”, a afirmat Nicuşor Dan.
În aceeași conferință de presă, Nicușor Dan a dat ca exemplu un proces cu Facultatea de Drept, la „mijloc” fiind un teren de pe bulevardul Poligrafiei. Procesul a fost pierdut de PMB, numai că primarul general spune șui acum că „procesul ăla nu trebuia să fie pierdut”.
„Tot plătim, eu cred că procesul ăla nu trebuia să fie pierdut, dar s-a pierdut şi tot plătim. Cred că am plătit 25 de milioane pe trei ani”, a adăgat primarul general.
Specialiștii în Drept susțin că problema nu este aceea că Nicușor Dan pierde procese pe bandă rulantă, ci că este vorba despre o „hemoragie a banului public” (informații detaliate și alarmante AICI).
Gândul a dezvăluit, de altfel, în exclusivitate, faptul că – dacă luăm ca punct de reper numai perioada decembrie 2024 / februarie 2024 – Nicușor Dan a „reușit” să piardă nu mai puțin de 7 procese în speța „Anulare autorizații de construire Sector 2”, acolo unde cere anularea/suspendarea unor autorizații de construire emise de Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 al Capitalei.
Magistrații, în fiecare caz de până acum, i-au respins solicitarea lui Nicușor Dan, precizându-i că nu are calitate procesuală activă. Potrivit legii, numai Prefectul Capitalei poate cere anularea unor autorizații de construire emise de primarii de sectoare, numai că Nicușor Dan pare că nu vrea să înțeleagă asta.
În acest context, avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul, a comparat Capitala României, condusă de Nicușor Dan cu două capitale ale unor regimuri totalitare, în Coreea de Nord și Cuba.
„Suntem într-o situație îngrozitoare, drept pentru care fac un apel la instituțiile publice ale statului român, care trebuie să apere principiile statului de drept, mă refer aici și la Guvernul României, și la Parlament, și la Curtea de Conturi, și la Parchet, și la Prefectul Capitalei.
Să ne apere, în fine, să se trezească și să oprească această chestiune care afectează grav principiile statului de drept. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, ne-a adus într-o situație foarte asemănătoare cu Bucureștiul de pe vremea lui Ceaușescu, cu Phenianul lui Kim Jong Un sau cu Havana lui Fidel Castro.
Nu se mai oprește hemoragia de bani publici și, mai ales, această ofensivă îngrozitoare pe care primarul general o face împotriva drepturilor fundamentale ale omului, și aici mă refer strict la dreptul de proprietate și la dreptul de a face comerț liber în România”, a declarat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.
Citește și:
Nicușor Dan preferă dușurile calde, nu reci, și a scăpat ”porumbelul” la TV: ”Spune-i că-l bag în…”