Jeff Bezos nu a aşteptat prea mult pentru a profita de pe urma creşterii semnificative a acţiunilor Amazon.com Inc de la începutul anului, transmite agenția de știri Bloomberg.
La mai puţin de două săptămâni după ce a dat publicităţii planul de a vinde 50 milioane de acţiuni ale companiei pe care a înfiinţat-o, Bezos a renunţat la 24 milioane de acţiuni.
A încasat pentru această afacere 4 miliarde de dolari, arată BBC.
Vânzările au avut loc în ultimele patru zile de tranzacţionare.
A doua cea mai bogată persoană din lume nu mai vânduse acţiuni din 2021.
Bezos nu a explicat de ce vinde acum acțiuni. Pe data de 2 noiembrie 2023, el a anunţat mutarea la Miami, din regiunea Seattle, şi a adoptat aşa numitul plan 10(b)5-1.
În 2022, statul Washington a instituit un impozit de 7% pe câştigul din capital, ce nu există în statul Florida, ceea ce înseamnă că relocarea lui Bezos l-a ajutat probabil să economisească până acum 288 milioane de dolari.
Până la închiderea şedinţei bursiere de luni, ultima zi în care Bezos a vândut acţiuni, titlurile Amazon înregistraseră o creştere cu 13% anul acesta. Marţi, ele au scăzut cu 2,2%, la 168,64 dolari.
Purtătorii de cuvânt ai Amazon şi Bezos nu au dorit să comenteze.
CITEȘTE ȘI:
Jeff Bezos a vândut aproximativ 12 milioane de acţiuni la companiei Amazon.com
Primul „trilionar” din lume. Cine va fi: Jeff Bezos, Elon Musk sau Mark Zuckerberg?!