Prima pagină » Știri politice » H.D. Hartmann: Ideea comasării a venit de la Iohannis / „Ăștia nu există și nu vor exista după decembrie”

H.D. Hartmann: Ideea comasării a venit de la Iohannis / „Ăștia nu există și nu vor exista după decembrie”

În preziua ședinței coaliției, în care ar trebui să se tranșeze calendarul alegerilor, analistul și profilerul H.D. Hartmann povestește culisele „comasării”, în emisiunea Gândul Exclusiv.

Ideea a venit de la Iohannis, afirmă H.D. Hartmann, iar miza a fost aceea de a-și păstra autoritatea asupra PNL-ului.

Drama este că acest subiect al comasărilor a fost o prostie. Ideea a venit de la domnul Iohannis. Este foarte clar că domnul Iohannis este înnebunit să-și păstreze autoritatea asupra PNL, altfel îi cade guvernul.

Dorința lui Iohannis de păstrare a acestei autorități asupra partidului pe care l-a condus s-a născut dintr-un scop personal: o funcție într-o instituție europeană. Și asta i-o poate garanta doar PNL.

Ideea lui Iohannis nu a fost rea. A zis: ca să-mi mențin autoritatea în PNL și să mă pună și pe mine ceva șef la Uniunea Europeană, că am niște dosare penale, să nu răspundă soția la Sibiu, eu trebuie să fac niște comasate, că altfel, vine AUR și ne ia tot. Și el a gândit-o foarte bine – fac comasatele, AUR nu are candidați, că nu are (…) Omul a vrut neapărat să salveze PNL-ul, ca să aibă pe cineva să-l sprijine, să-l trimită undeva, într-o funcție europeană.

Hatmann spune că Iohannis a gândit acestă formulă interesantă, pentru a-l salva pe Nicolae Ciucă, în primă fază. La salvarea lui Ciucă s-a gândit și Marcel Ciolacu, atunci când a acceptat.

Pentru că eu (n.r. Marcel Ciolacu) trebuie să-l salvez pe Ciucă să nu plece din funcția de șef al PNL-ului, penmtru că altfel îmi moare alianța.

Un Ciucă vulnerabil dă apă la moară „nemulțumiților” din PNL, care deja încep, firav, să ceară ieșirea de la guvernare.

Și Marcel Ciolacu știe că are o problemă, dar dacă PNL-ul nu ia cum trebuie (n.r la alegeri), Ciucă e dat afară și vin ăștia de tip Rareș Bogdan, care vor să rupă alianța.

Pe final de mandat, Iohannis se teme de ceea ce va urma în anul electoral 2024 și, mai ales, că nu „va avea voturile necesare”, pentru îndeplinirea dezideratului personal.

Dacă îți vine PSD cu 35%, 25% AUR și cine o mai veni, domnul Iohannis n-are voturile să ajungă (n.r. într-o funcție). Pentru că, la un echilibru politic pentru viitoarea guvernare, după 2024, AUR va avea un cuvânt enorm de spus. Și daca cere Ministerul de Externe? Dacă cere Internele? Dacă cere Justiția?

La un scor mare, AUR va trebui să fie într-o formulă politică, pe care „nimeni n-o va vrea”, spune analistul. „Vei avea o guvernare semafor, însă Iohannis nu mai conduce nimic”.

Cu o zi înainte de marea ședință a coaliției, Hartmann are un mesaj direct către Marcel Ciolacu:

Lasă-i să moară pe liberali, lasă-i pe druliști, pe barnaiști, pe toți care au dat în familia tradițională și în valorile României, cu Orban în frunte și cu Iohannis. Lasă-i să moară.

Și ce dacă vine AUR pe locul doi? Atunci te dovedești că ești partid adevărat, că salvezi țara de nebunia naționalistă, când ai o opoziție atât de mare … cu Iohannis în frunte. Ăștia nu există și nu vor exista după decembrie.

Urmărește interviul integral aici.


Sursa: Mediafax foto

CITEȘTE ȘI:

Guvernare până la final sau deloc / Marcel Ciolacu își va depune mandatul, dacă PNL se retrage

Nicolae Ciucă a răbufnit / ,,Am intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate”