Povestea INCREDIBILĂ a celor doi pescăruși găzduiți între 500 de câini fără stăpân. Cum o protejează Johnny pe Steluța, după ce și-a rupt aripa

Publicat: 18/02/2024, 08:30

Steluța și Johnny sunt, fără doar și poate, vedetele adăpostului ”Speranța”, care găzduiește aproximativ cinci sute de câini fără stăpân. De opt ani, aici își are ”domiciliul” și acest cuplu de pescăruși. Câinii s-au obișnuit cu prezența intrușilor înaripați, care sunt foarte solidari unul cu celălalt atunci când vreun patruped face imprudența de a se apropia prea mult de teritoriul lor. Steluța și Johnny au ajuns la adăpost după ce ea a suferit un accident și nu a mai putut să zboare, iar masculul i-a rămas alături, pescărușii având același partener pe viață.

De opt ani, de când au fost găsiți de unul dintre angajații adăpostului ”Speranța”, din Popești-Leordeni, Steluța și Johnny trăiesc pe picior mare. Perechea de pescăruși nu trebuie să-și mai facă griji pentru hrana de zi cu zi și se află mereu în centrul atenției. Nu mică le este mirarea celor care vin la centru fie să adopte un cățel, fie să facă donații de mâncare atunci când văd, printre sute de câini, și o pereche de pescăruși. Steluța și Johnny se bucură de tot confortul, având propria lor ”căsuță”.

Deși sunt separați de câini, se mai găsește câte un curajos care se încumetă să se apropie de teritoriul lor, moment în care puterea unui cuplu bine sudat își spune cuvântul.

”Ne sunt foarte dragi și considerăm că fac parte din echipă. Când mai sare un cățel la ei în joacă, își unesc forțele și îl gonesc, dau din aripi, îi dau cu ciocul în cap”, ne-a povestit medicul veterinar Anca Tomescu, reprezentant Comunicare la adăpostul ”Speranța”.

”Pe noi, angajații, ne recunosc după voce”

Povestea celor doi pescăruși este pe cât de tristă, pe atât de emoționantă. Au fost găsiți de un angajat în București, într-o zi geroasă de iarnă, zgribuliți, speriați și suferinzi. Femela nu mai putea să zboare, iar partenerul său i-a rămas alături.

”Femela avea picioarele înghețate și o aripă ruptă, iar el stătea lângă ea. Pescărușii sunt cupluri pe viață. I-am luat pe amândoi la adăpost, iar, la început, a fost mai greu, pentru că nu știam multe despre ei. Am citit, ne-am documentat, iar ei s-au obișnuit cu noi, cu atmosfera din adăpost. Cunosc foarte bine ora mesei și au două piscine, în care se bălăcesc foarte mult. Pe noi, angajații, ne recunosc după voce, nu se mai sperie. Dacă avem musafiri, se ascund, însă, în coteț”, ne-a mai spus Anca Tomescu.

Johnny își păzește cu strășnicie consoarta, stând mereu în preajma ei

Johnny și Steluța au o relație foarte bine închegată, iar el nu ratează ocazia de a-și arăta grija față de partenera sa ori de câte ori are ocazia, mai puțin când vine ora mesei.

”Le dăm să mănânce pește crud. Se bat la mâncare, le dăm mâncare în colțuri separate. În rest, sunt foarte uniți, el o protejează pe ea aproape în permanență, merge țanțoș ca un mascul adevărat. Sunt foarte atenți unul cu celălalt, își petrec toată ziua unul lângă altul, mai puțin când mănâncă, sunt foarte calici și mănâncă foarte repede. Ea nu mai poate să zboare, dar nici măcar nu mai încearcă”, a adăugat reprezentantul de comunicare de la adăpostul ”Speranța”.

Datorită faptului că traiul de zi cu zi nu mai reprezintă pentru ei o provocare, Steluța și Johnny au șanse mai mari de a trăi mai mult față de alți pescăruși.

”Cei care sunt liberi trăiesc mai puțin decât cei în captivitate”, ne-a explicat medicul veterinar Anca Tomescu.

Centrul ”Speranța” adăpostește aproximativ cinci sute de câini, dintre care două sute sunt bătrâni, pe care nu îi adoptă nimeni. Mulți alții au fost maltratați, iar dresorul care lucrează cu ei îi ajută să-și învingă temerile.

Printre aceștia sunt însă și căței tineri, care își așteaptă un stăpân. Iubitorii de animale care nu își permit să ia acasă un patruped din lipsa timpului, dar vor să vină în sprijinul câinilor fără stăpân, pot face adopții de la distanță. Ei au posibilitatea de a dona lunar o anumită sumă de bani, pe care o stabilesc singuri, pentru a-l ajuta pe cățelul care le-a intrat la suflet.

CITEȘTE ȘI:

Cel puțin 1.000 de păsări au MURIT, într-o singură zi, după ce s-au ciocnit de o clădire din Chicago în timp ce migrau spre țările calde

Povestea emoționantă a CÂINILOR trimiși în Turcia pentru a căuta supraviețuitori: ”L-am găsit într-o cutie în fața unui service”

Claudia Voicu
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?