Adrian Câciu: România a ajuns pe locul doi în UE la absorbția fondurilor europene

Adrian Câciu: România a ajuns pe locul doi în UE la absorbția fondurilor europene
Publicat: 16/02/2024, 11:04

Ministrul Fondurilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, susține că România este pe locul doi în ceea ce privește valoarea nominală a absorbției de fonduri europene.

România a ajuns pe locul 2 în Uniunea Europeană din perspectiva valorii nominale a absorbției de fonduri europene pe programele din Politica de Coeziune 2014-2020, a precizat Câciu într-o postare pe Facebook.

Potrivit ministrului, România a primit peste 23,112 miliarde euro din sumele solicitate Comisiei Europene pentru exercițiul financiar 2014-2020, ajungând la un procent de 96%.

În prezent sunt transmise spre rambursare Comisiei Europene declarații de cheltuieli pentru alte 600 milioane euro, iar pentru luna martie se estimează transmiterea de declarații de cheltuieli în valoare de 600 milioane euro.

CITEȘTE ȘI:

Adrian Câciu anunță că România a absorbit 95% din exercițiul financiar 2014-2020 / Mai avem cereri de rambursare pentru 900 mil. euro 

Adrian Câciu, despre ELIMINAREA taxării pensiilor până în 3.000 de lei: Să ne dea răspunsul cineva la întrebarea cine a introdus impozitarea pe pensii

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Decizie pentru toți angajații din România. Guvernul a publicat deja procedura
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar