Ultimul mesaj al lui Navalnîi, chiar de Valentine’s Day: „Iubito, între noi sunt furtuni de zăpadă albastră și mii de kilometri, te iubesc”

Ultimul mesaj al lui Navalnîi, chiar de Valentine’s Day: „Iubito, între noi sunt furtuni de zăpadă albastră și mii de kilometri, te iubesc”
Publicat: 16/02/2024, 13:58
Actualizat: 16/02/2024, 18:19

Disidentul rus Alexei Navalnîi a murit la vârsta de 47 de ani, în penitenciarul de maximă siguranță, aflat dincolo de Cercul Arctic, unde fusese transferat și urma să ispășească pedeapsa de 19 ani de închisoare. 

Criticul lui Vladimir Putin a murit în data de 16 februarie, potrivit unui comunicat transmis de conducerea penitenciarului.

Miercuri, 14 februarie, Alexei Navalnîi fusese trimis, din nou, la carceră, numărul de zile petrecute în izolare depășnd cifra de 300. Chiar în data de 14 februarie, Alexei Navalnîi a transmis un mesaj în mediul online. S-a adresat soției sale, Iulia Navalnaya, transmițând că sunt despărțiți de mii de kilometri și de „furtuni albastre”, dar o iubește din ce în ce mai mult.

„Iubito, totul e ca într-un cântec cu tine: între noi sunt orașe, luminile de decolare ale aerodromurilor, furtunile albastre de zăpadă și mii de kilometri. Dar simt că ești aproape în fiecare secundă și te iubesc din ce în ce mai mult”, a scris Alexei Navalnîi cu doar două zile înainte de moarte, pe pagina de Facebook, prin intermediul echipei sale.

Moartea lui Alexei Navalnîi șochează întreaga planetă și, din primele informații apărute în mass-media, Kremlinul îl ia pe „nu” în brațe și spune că „nu cunoaște cauzele morții lui Alexei Navalnîi”.

Disidentul rus și-a pierdut cunoștința după ce a fost scos în aer liber, în data de 16 februarie, iar medicii care au încercat să-l resusciteze, potrivit comunicatului transmis de penitenciar, nu au avut sorți de izbândă.

Alexei Navalnîi, obligat să asculte discursurile lui Putin

Alexei Navalnîi a dezvăluit, prin mesajele sale, că era obligat, în fiecare seară, să asculte discursurile pe care Vladimir Putin le-a ținut după ce a ordonat așa-zisa ”operațiunea militară specială”, respectiv agresiunea armată împotriva Ucrainei.

Radioul din celulă poate fi oprit, scrie Navalnîi în mesajul transmis către lumea liberă, numai că coridorul celulelor este împânzit cu difuzoare, iar vocea lui Vladimir Putin poate fi auzită la volum maxim.

Ghici cine este campionul ascultării discursurilor lui Putin? Cine îl ascultă ore întregi și adoarme cu el? Eu, desigur. Cu mult timp în urmă, într-o poveste a polițiștilor de spionaj, am citit despre tortura la care erau supuși prizonierii – poeziile lui Mao Zedong (n.red. – fost lider comunist chinez; în urma războiului civil, în 1949, Partidul Comunist Chinez – sub conducerea lui Mao Zedong –  a preluat puterea în China, proclamând Republica Populară Chineză). Se pare că cineva din sistemul nostru penitenciar a citit și această carte.

După ce am dezvăluit cum au fost furați bani de la Serviciul Federal al Penitenciarelor pentru achiziționarea de legume pentru prizonieri, administrația zonei mele a trecut la represalii. În fiecare seară mi se pun discursurile lui Putin la volum maxim. Postul de radio din celulă poate fi oprit, dar acest lucru nu va ajuta în niciun fel, deoarece difuzoarele atârnă pe întregul coridor, iar Putin răcnește din ele la un asemenea volum încât nu există nicio scăpare”, dezvăluia disidentul rus.


Citește și:

Curtea Supremă a Rusiei respinge recursul jurnalistului Ivan Safronov, judecat pentru ”TRĂDARE”: ”22 de ani într-o închisoare din Siberia”

Alexei Navalnîi, DECLARAȚIE finală în fața instanței: ”În jurul lui Putin zac zeci de mii de oameni uciși în cel mai stupid război al secolului 21”

Presupusul criminal al activistului Oleg Horjan, ”identificat” de Tiraspol, nu are statut de suspect la Chișinău: ”Sunt în Europa de două luni!”

60.000 $ cash, hărți militare și o beție cruntă. Omul dorit de Putin la comanda Wagner a ”cucerit” un spital: ”Nu a putut spune cum îl cheamă!”

ANALIZĂ | Consultantul politic Joshua R. Kroeker: ”Putin nu mai poate proiecta imaginea unui bărbat macho care guvernează cu o mână de fier”

ANALIZĂ | Sinologul Mihail Korostikov: ”Devine Rusia lui Putin, cu adevărat, marioneta și vasalul Chinei?”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online